Sari la conținut

COVID-19 naște un nou conflict: artiștii și organizatorii de evenimente. În ce constă schema de ajutor din partea statului?

evenimente

Evenimente vs. artiști vs. ajutor de stat. Scandalul care a ocupat primele pagini ale ziarelor în social media se referă la schema de ajutor de stat din partea Guvernului României cu privire la sprijinul sectorului cultural afectat de pandemia de COVID.

Vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu și Nicușor Dan, primarul Capitalei, au vorbit despre un buget estimat de 100 de milioane de euro, menit să relanseze entitățile de drept privat din cultură. Adică societățile comerciale, IMM-urile, și întreprinderile mari și ONG-urile culturale. Artiștii nu au fost incluși în mecanismul acesta.

Mai mulți artiști din România au semnat o scrisoare deschisă adresată autoritoriților – ce a declanșat o adevărată nebunie în mediul online – unde multă lume a adus acuze grave artiștilor.

Liderul trupei Vama, Tudor Chirilă, a revenit cu o postare în care explică faptul că nu se referea neapărat la el sau la cei care au semnat scrisoarea, ci mai mult la oamenii din spatele lor. Inginerii de sunet, instrumentiștii sau tehnicienii.

Pe de altă parte, AROC, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, a emis un comunicat de presă în care spune că investiția de 100 de milioane de euro „e un moment fără precedent, a cărui importanță merită – în spiritul domeniului pe care îl reprezentăm – aplaudată”.

Toate detaliile despre schema de ajutor de stat dedicată sectorului cultural se găsesc pe site-ul oficial al Ministerului Culturii. Sunt cinci măsuri importante dar ce merită reținut e faptul că acei 100 de milioane de euro nu sunt bani care intră direct în contul organizatorilor de evenimente. Ei se dau sub formă de grant-uri. Adică trebuie să faci ceva concret ca să-i accesezi.

Codruța Vulcu de la AROC a explicat mai multe:

„Eu fără banii ăia nu mai fac festivalul anul viitor. E o eroare flagrantă de înțelegere a celorlalți din sector. Muzicianul român, de exemplu, e unul dintre beneficiarii reali ai schemei. Organizatorul de concerte sau festivaluri nu poate face altceva cu acei bani, decât un eveniment cultural sau un festival cultural, pe modelul anterior.

Prin schema de ajutor pot deconta doar scenotehnică, doar artiști români, fotografi, tehnicieni, graficieni ce lucrează la noua ediție a evenimentului sau festivalului. Statul român a spus că va deconta doar evenimentele cu artiști care au avut concerte pe teritoriului țării în 2019. Adică 99% din ei vor fi artiști români, pentru că nu vom vedea artiști străini care au cântat acum doi ani la noi în 2021.”

Răzvan-Adrian Ailenei, președintele organizației non-guvernamentale MUZE, a explicat de ce ajutorul de stat, în forma lui inițială, era eronat: „Artistul nu e beneficiarul direct al acestor grant-uri. El beneficiază de ele doar prin niște interpuși. Nu toți artiștii trăiesc din evenimente. Sunt artiști care stau în studio și compun, actori care filmează, nu au prestații live. Deci mulți oameni erau din start excluși de la masă. Nu poți să zici că a fost echidistant. Dă-i o șansă artistului să negocieze procentajul acordat lui în această schemă de ajutor. ”

Schema de ajutor de stat pentru evenimente

Raluca Turcan, vicepremierul României, a spus că: „artiștii reprezintă inima sectorului cultural, iar acest lucru ne dorim să reiasă din actuala schemă de ajutor de stat.” E important de știut că discuțiile între mediul cultural și reprezentanții Guvernului vor continua în perioada următoare. Raluca Turcan a declarat că:

„În acest moment actul normativ nu este în dezbatere publică, însă vom continua seria de întâlniri cu cât mai mulți reprezentanți ai sectorului cultural, astfel încât să putem creiona o schemă de ajutor de stat eficace și care să respecte toate normele naționale și europene.”

Mesajul Deliei, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România

„NU ESTE DESPRE MINE! Este despre o intreaga industrie care s-a oprit! Despre instrumentisti, dansatori, sunetisti, tehnicieni, despre oamenii nevazuti din spatele scenei care fac lucrurile posibile la fiecare eveniment!
Nu o sa raman indiferenta doar pentru ca nu sunt la limita de jos a existentei. E absolut NORMAL sa sustin o asemenea petitie pentru industria din care fac parte. Voi face asta in continuare. Impreuna vom putea depasi aceasta perioada. ♥️” 
Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel