Sari la conținut

Constantin Dulcan: Aceste cuvinte vă programează negativ. Nu le mai rostiți!

Din cuprinsul articolului

Prof. dr. Constantin Dulcan a dezvăluit ce putem face fiecare dintre noi ca să ne menținem tineri și sănătoși. Potrivit cunoscutului neurolog, cuvintele pe care le rostim ne programează. 

Așa că e foarte important să nu ne concetrăm pe cuvinte care ne pot programa negativ.

”Nu uitați, toate cuvintele pe care le aveți în minte ne programează. Dacă noi mereu spunem că îmbătrânim, atunci chiar îmbătrânim. Pentru că îi dăm creierului acest program. Sunt cuvinte pe care trebuie să le scoatem din dicționar: îmbătrânire, îndoială, cuvântul “nu”, toate acestea ne programează pe negativ,” a explicat prof. Constantin Dulcan.

Nu mergeți cocoșați!

Conform neurologului, e extrem de important și să avem un moment de relaxare la mijlocul fiecărei zile.

”Este extrem de important să ne refacem la jumătatea unei zile cel puțin această energie. Este greu să înveți pe toată lumea să se relaxeze, dar simplul fapt că poți să stai o jumătate de oră, fie într-un fotoliu cât mai comod, fie culcat pe spate, neîncercând să te gândești la nimic, decât să îți golești mintea.

Dacă vei face asta, zi de zi, vei vedea că ajungi să respiri alt ritm, care este unul natural impus de propriul corp. Ritmul firesc este altul decât cel 2/4 pe care-l citim în cărți. Fiecare dintre noi are altă capacitate respiratorie.

Veți vedea că respirația profundă este o respirație care te încarcă cu energie. Acest lucru este extrem de important pentru sănătatea noastră. Această pauză aparent banală schimbă creierul enorm de mult.”

Dacă vă doriți să vă mențineți cât mai mult tineri, prof. Dulcan recomandă să vă faceți o imagine care vă corespunde vârstei care vă convine și încercați să o păstrați permanent în minte.

De asemenea, e importantă și postura. ”Nu mergeți cocoșați. Este nevoie doar să duceți umerii în spate. Dacă mergeți cocoșați cutia toracică este sufocată. Astfel cantitatea de oxigen care intră în plămâni va fi diminuată,” mai spune neurologul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel