vineri, martie 20, 2026
10.4 C
București

Copil în stare gravă cu varicelă ajuns la urgențe nu a fost lăsat de medici și gardian să stea pe bancă și a fost lăsat pe asfalt. ACUZAȚII GRAVE la adresa medicilor din partea mamei

Un ziar local detaliază cazul grav a unui copil ajuns la urgențe unde a fost lăsat să zacă pe asfalt.

Diagnosticat cu varicelă, într-o formă mai gravă, mama a fost trimisă chiar de medicul de familie la Urgențe, dată fiind starea copilului. Doar că odată ajunși la spital, cei doi s-au lovit de cadre medicale nervoase și de un portar care nici măcar pe bancă nu l-a lăsat pe cel mic să stea, toate pe motiv că este contagios.

Citeste si…

„Incredibil ce se întâmplă! Este inuman”, sunt cuvintele unei mame care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru copilul său în vârstă de opt ani.

Micuțul, diagnosticat cu varicelă, dar și infectat cu o bacterie, a ajuns împreună cu mama sa la Urgențe, trimiși acolo de medicul de familie care a constatat starea gravă în care se afla băiatul.

Doar că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a strigat la ei și nici controlul medical nu a mers mai ușor, mai ales că copilul bolnav s-a și speriat.

„I sa recoltat sange, și atunci a tot pus presiune pe copil. Vă dați seama că la copil îi era frică”, a precizat mama pentru PresaSM.

„Dacă nu stă, va trebui să semnați că refuzați!”, i-ar fi spus asistenta mamei, în timpul procesului de recoltare a sângelui.

Citeste si…

Nu a fost doar asta, ci s-a strigat la copil și să nu atingă nimic, pentru că e contagios.

Tot speriat de faptul că e cotagios a fost și portarul de la Spitalul de Boli Infecțioase, precizează mama celui mic.

Ajunși la unitatea medicală de pe strada Corvinilor, cel mic nu a fost lăsat nici măcar să se așeze pe bancă, pentru că avea varicelă. Nedormit, nemâncat și amețit, copilul n-a mai putut și s-a așezat pe jos, în curtea spitalului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Vitamina populară care poate deveni periculoasă după 50 de ani. Avertismentul unui medic

Administrarea unei vitamine foarte cunoscute poate deveni riscantă mai...

Lovitură de destin în 2026: o singură zodie își rezolvă toate problemele. Anunțul lui Mihai Voropchievici

Mihai Voropchievici anunță un an 2026 plin de transformări,...

Medic: Nu ignora durerile persistente de spate inexplicabile

Spondilodicita, o boală infecțioasă inflamatorie și cea mai frecventă...

Sărbătoarea de 25 martie: Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire și motivul dezlegării la pește

Sărbătoarea de 25 martie. Buna Vestire este prăznuită pe...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și