vineri, martie 27, 2026
5.7 C
București

Coronavirusul nou poate supraviețui mai multe ore în aer liber

Coronavirusul cel nou s-a dovedit rezistent în aer liber, conform rezultatelor celui mai recent studiu în ceea ce îl privește, publicat la 17 martie și citat de AFP.

Acest lucru ar putea însemna că amploarea pandemiei de COVID-19 – mult mai mare decât cea de SARS din 2002-2003 – este asociată faptului că se transmite mult mai uşor de la un purtător asimptomatic („sănătos”).

Autorii acestui studiu finanţat de guvernul american au descoperit că virusul responsabil de epidemia de COVID-19 avea un nivel de viabilitate în aer liber comparabil cu cel al coronavirusului care provoacă Sindromul Acut Respirator Sever (SARS).

Citeste si…

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific New England Journal of Medicine (NEJM) şi a fost realizat de oameni de ştiinţă de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Universitatea din California, Los Angeles şi Universitatea Princeton.

Experimentele cercetătorilor au demonstrat că noul coronavirus a fost detectabil până la două-trei zile pe suprafeţe din plastic sau din oţel inoxidabil şi până la 24 de ore pe carton.

Cercetătorii au folosit de asemenea un nebulizator pentru a răspândi virusul în aerul înconjurător. Prin această tehnică, ei au descoperit urme de virus sub formă de aerosol – adică particule suspendate în aer – timp de trei ore.

Citeste si…

Publicat online pentru a fi consultat de profesionişti înainte de a fi examinat de un comitet de lectură, studiul a atras totuşi critici, experţii considerând că utilizarea unui nebulizator nu simula corespunzător tusea sau strănutul unui pacient şi riscă să crească în mod artificial amploarea contaminării pe cale aeriană.

Virusul este transmis în principal prin micropicături expulzate de pacienţi atunci când tuşesc sau strănută, iar în această formă (diferită de un aerosol) este viabil doar câteva secunde.

Testele similare efectuate în cazul coronavirusului SARS au demonstrat o viabilitate echivalentă în afara corpului uman.

Citeste si…

Aceasta nu explică însă de ce pandemia COVID-19 a afectat aproape 200.000 de oameni, cu aproximativ 8.000 de decese, în timp ce SARS a infectat doar 8.000 de persoane şi a ucis 800, scrie Agerpres.

Diferenţele epidemiologice „provin probabil de la alţi factori, cum ar fi o încărcare virală mai mare în tractul respirator superior” şi capacitatea pacienţilor fără simptome de a transmite noul coronavirus, au notat autorii studiului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ministrul Sănătății pune perfuzii sistemului medical românesc: „Medicina nu se mai face cu mâinile goale”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că domeniul sănătăţii din...

„Medicina nu este doar o profesie”. Mesajul ministrului Sănătății la Gala CMR 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj ferm...

HOROSCOP. TOP 5 ZODII care au parte de o schimbare a destinului până la vară

Astrologii vin cu vești bune pentru unii nativi ai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

150 de victime COVID, exhumate după ce trupurile nu s-au descompus nici la cinci ani

Autoritățile municipale din Kavala, în nordul Greciei, au aprobat exhumarea...

Citește și