Sari la conținut

COVID-19 în România: Peste 11.000 de cazuri de infectare în ultima săptămână. 18 decese şi peste 60 de pacienţi la ATI

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Un număr de 11.226 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în perioada 11-17 septembrie, cu 4.055 mai multe decât în intervalul precedent, relevă datele făcute publice marţi de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate de News.ro, în ultima săptămână s-au înregistrat şi 18 decese. Numărul persoanelor  diagnosticate cu COVID-19 şi aflaţi în spitale se apropie de 1.000. La terapie intensivă sunt 63 de persoane.

”În intervalul 11 – 17 septembrie 2023 au fost înregistrate 11226 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 3583 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 231 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

noua varianta covid
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 967. De asemenea, la ATI, sunt internate 63 persoane. Dintre cei 63 pacienţi internaţi la ATI, 40 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 212 sunt minori, 205 fiind internaţi în secţii şi 7 în ATI.

18 decese provocate de COVID-19

Până în prezent, 68.314 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 11.09.2023 (10:00) – 17.09.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (11 bărbaţi şi 7 femei).

Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Din totalul pacienţilor decedaţi 17 prezentau comorbidităţi, iar 5 erau vaccinaţi.

În intervalul 11 – 17 septembrie 2023 au fost efectuate 3.397 teste RT-PCR şi 40.469 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.928.704 teste RT-PCR şi 14.012.300 teste rapide antigenice.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel