Sari la conținut

Rafila anunţă 2.000 de cazuri de COVID pe zi, dar nu se teme de boală: „Am făcut de două ori COVID, am făcut şi trei doze de vaccin”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în prezent, în România se înregistrează în jur de 2.000 de cazuri COVID-19 zilnic, însă această situaţie va mai dura circa două săptămâni.

El a oferit asigurări că sunt suficiente locuri în spitale care să ofere îngrijire pacienţilor bolvani, fie că sunt la terapie intensivă sau internaţi doar pentru asistenţă medicală.

Ministrul a mai spus că nu este luată în calcul măsura reintroducerii obligativităţii purtării măştilor de protecţie în spaţiile aglomerate, însă recomandă ca aceasta să fie purtată de persoanele care au simptome de viroze respiratorii, în mijloacele de transport în comun sau în spaţiile aglomerate închise.

„Da, sunt în jur de 2.000. A fost o creştere constantă în ultimele câteva săptămâni. Am ajuns de la câteva sute la 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de sănătate publică este că această situaţie cu un număr important de cazuri va mai dura circa două săptămâni, după care vom intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri.

Am făcut şedinţe operative, atât cu spitalele din Bucureşti, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi spitalele din ţară ca să ne asigurăm că toţi pacienţii care au nevoie de îngrijire, fie terapie intensivă, fie în spitale care să acorde asistenţă medicală acestor pacienţi sau celor care sunt infectaţi cu COVID şi au alte nevoie de sănătate, să poată să facă acest lucru şi suntem în permanentă legătură cu colegii de la spitalele din întreaga ţară”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat luni la Parlament despre cele aproximativ de 2.000 de cazuri COVID pe zi.

Întrebat dacă sunt suficiente locuri în spitale, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Sunt suficiente locuri în momentul de faţă”. „Tocmai de aceea vă spuneam că trebuie să ne pregătim şi pentru o creştere a numărului de cazuri. Din fericire, tulpinile circulante din momentul de faţă nu produc îmbolnăviri la fel de grave.

„Am făcut de două ori COVID, am făcut şi trei doze de vaccin”

Sigur că există şi un anumit nivel de imunitate, chiar dacă nu este suficient de specifică pentru variantele circulante, dar multe persoane au trecut prin boală, s-au vaccinat, sau ambele variante.

Eu, de exemplu, am făcut de două ori COVID, am făcut şi trei doze de vaccin, dar nu am o teamă legată de îmbolnăvire. Cred că lucrul acesta e foarte important, iar dacă sunt simptome care sunt sugestive, mai ales la persoane cu boli cronice, recomandarea este să se adreseze cât mai repede medicului de familie sau unităţii ambulatorii care poate să facă investigaţii şi să prescrie un tratament util”, a precizat Rafila, potrivit News.ro.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Chestionat dacă se gândeşte la măsura reintroducerii măştilor de protecţie în spaţiile aglomerare, dacă va creşte numărul de cazuri COVID-19, ministrul PSD a replicat: „Nu reintroducem măştile în spaţiile aglomerate”.

„Asta nu înseamnă că nu le recomandăm celor care au simptome de viroze respiratorii, pentru că sunt şi alte viroze respiratorii, în curând sezoniere, să poarte mască dacă se deplasează în mijloace de transport în comun sau în spaţii închise, dar asta nu înseamnă că este o obligativitate. Este o recomandare medicală”, a mai spus Rafila.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel