Sari la conținut

Ce modificări a suferit COVID în ultima perioadă, simptome atipice din ce în ce mai dese

COVID-19 în România, simptome atipice din ce în ce mai dese. Mai mult, aceste manifestări noi încep să se înregistreze la cazurile noi, semn că virusul suferă mutații.

Dincolo de semnele COVID cunoscute până acum, cum ar fi roșu în gât, pierderea gustului și a mirosului, tuse, febră, iritații pe piele și pe limbă, potrivut unui sondaj recent, există multe alte semne că ai fost infectat cu noul coronavirus.

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, spune că trebuie să fim extrem de atenți nu numai la simptomele respiratorii ale COVID-19, ci și la alte manifestări, cu care nu am fost obișnuiți, dar care în ultimul timp încep să apară tot mai des ca forme de debut ale bolii.

De pildă, durerile abdominale și scaunele frecvente, dar și durerile puternice de cap ar putea fi semne de COVID-19, chiar dacă tusea sau febra sunt absente, a declarat la Digi24 managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăț la Digi24.

În opinia managerului de la Iași, tocmai de aceea este important ca testul COVID să fie făcut tuturor pacienților care se prezintă la doctor, indiferent de simptomatologie.

„De exemplu: durerile abdominale și scaunele frecvente. La adulți nu te-ai aștepta – suntem în sezonul de vară, consumăm multe fructe și legume – ca astfel de simptome să te ducă spre un test COVID-pozitiv, în absența tusei și a febrei” – a arătat Carmen Dorobăț.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel