Sari la conținut

Ce faceți dacă v-a rămas cozonac. Cum poate fi transformat într-un superb tort

Cozonacul este un desert foarte iubit de către români și consumat, cu precădere, de Sărbători. Euforia Sărbătorilor ne poate face să cumpărăm sau să preparăm prea mult cozonac. Dacă ți-a rămas suficient, îl poți transforma într-un delicios și apetisant tort.

Poți pregăti tortul și dacă ți-a rămas doar jumătate de cozonac, ornându-l cu cremă și decorațiuni îl vei transforma într-un desert delicios.

Iată ingredientele necesare pentru un tort de cozonac cu ciocolată:

– un cozonac făcut în casă

– 3 linguriţe de zahăr

– 500 ml frişcă lichidă

– diferite arome (vanilie, rom, potrocale, de care preferi tu)

Pentru crema ganache de ciocolată ai nevoie de:

–  200 ml de frişcă lichidă

– 250 grame de ciocolată amăruie

– 50 grame de unt moale

Urmează aceşti paşi pentru a pregăti tortul delicios de cozonac:

1) Pune la încălzit 500 de ml de apă cu o linguriţă ce esenţă de vanilie şi 3 linguri de zahăr. Vei amesteca până când se topeşte zahărul.

2) Pentru a lega blatul de cozonac trebuie să faci o cremă de ciocolată de tip ganache. Rupe în bucăţi ciocolata amăruie şi amestecă-le cu untul moale.

3) Pune frişca lichidă pe foc şi toarnă după peste ciocolată şi untul moale. Amestecă cu un tel, după care lasă la rece pentru câteva ore.

4) Se bate frişca lichidă cu zahăr şi se lasă deoparte, în timp ce se taie cozonacul pe lung în felii egale. Apoi se însiropează blatul de cozonac cu o treime din sirop şi se pune un strat de ganache de ciocolată. Se pune blatul următor şi se procedează la fel. La final se ornează cu frișcă şi cu ciocolată răzuită sau se îmbracă în cremă de ciocolată și se ornează cu diverse decorațiuni, ca în fotografia noastră.

Dacă v-au rămas doar felii, le puteți însiropa  și îmbrăca pe acestea cu cremă de ciocolată sau chiar cu budincă de vanilie sau ciocolată. Fruusețea este că având un asemenea ”blat” (cozonacul), imaginația vă permite orice transformare vă este pe plac. Ideal este să folosiți un cozonac de casă, întrucât acesta se păstrează foarte bine multe zile.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel