Sari la conținut

Crăciun în pandemie. Măsuri de precauție recomandate de Adrian Marinescu

adrian marinescu

Vremurile atipice pe care le trăim ne îndeamnă să luăm o serie de măsuri de precauție, chiar și atunci când vine vorba de persoanele dragi.

Având în vedere Sărbătorile, când multă lume se întâlnește pentru a sărbători, medicul Adrian Marinescu ne vine în sprijin cu o serie de măsuri de care ar trebui să ținem cont pentru a ne proteja pe noi, dar și pe cei dragi.

Măsuri de precauție în plină pandemie

”Vin Sărbătorile și cred că ar trebui să fim foarte atenți. Întâlnirile să fie la nivel restrâns, să plecăm de la ideea că ce din jurul nostru ar putea fi asimptomatici sau ușor simptomatici și să fie infectați.

N-ar fi rău să ne testăm înainte să mergem la masa de Crăciun sau de Revelion. Pentru a avea o siguranță mai mare. O să fie momentul când lăsăm garda jos, nu mai purtăm mască, distanțarea nu mai există, regulile de igienă sunt și ele lăsate deoparte și astfel soluția ar fi ca întâlnirile să fie în număr restrâns de oameni.

Atenție! Asimptomaticii nu pot fi depistați doar dacă ne uităm la ei, chiar dacă ne e rudă poate fi infectată” a spus Adrian Marinescu .

Putem lua COVID de la cumpărături?

”Dacă păstrăm igiena mâinilor nu contează ce fel de coș luăm. Important este să avem grijă la igienă și să purtăm mască. Nu e nevoie să dezinfectăm ambalajele, mâinile sunt cele care transmit orice deci dacă le avem curate, nu există niciun risc” a mai adăugat medicul.

Bucureștiul – zona roșie – sare de rata de infectare 7

”Chiar dacă în ultimele zile avem mai puține cazuri la nivel național, din păcate, în zonele roșii, și vorbim în primul rând de Capitală, nu se întâmplă același lucru. Dimpotrivă, în mod constant, în București avem peste 1.500 de cazuri noi, chiar și spre 2.000.

Asta înseamnă o presiune foarte mare, pentru că spitalele dedicate COVID din circuit sunt în număr mic”, spune Adrian Marinescu.

Întrebat dacă Bucureștiul se apropie de un lockdown, medicul a declarat că trebuie găsite alternative, astfel încât să nu se ajungă la o astfel de măsură.

”Ne-am dori să nu fie nevoie de carantină. Nu cred că își dorește cineva, mai ales că la nivel de Capitală se face destul de greu, presupune multe implicații, și din punct de vedere economic, și nu numai.. Mai ales că vin Sărbătorile.

Ar trebui să găsim alte variante, de exemplu testarea extinsă, care să înlocuiască acest lockdown. Din păcate, dacă se merge pe acest număr mare de cazuri, la un moment dat va fi destul de greu de gestionat.

Gândiți-vă că din 1.800 de pacienți, un procent semnificativ sunt cei care au nevoie de internare. Nu mă refer doar la Terapie Intensivă. Este foarte greu de găsit aceste locuri de internare în cele câteva spitale”, a adăugat doctorul de la Matei Balș.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel