Categories: Ştiri sănătate

Crezi că te încălzește? Iată ce ți se întâmplă, de fapt, dacă bei alcool și ieși în frig

În ciuda senzaţiei de euforie şi de căldură pe care le aduce, alcoolul nu este o soluţie pentru a vă încălzi când staţi în frig.
„Dacă bei tărie, ai senzaţia că te încălzeşti pentru că alcoolul dilată vasele din piele şi atunci mai mult sânge ajunge în partea superficială, în tegumente. De la această vasodilataţie, oamenii au senzaţia subiectivă de căldură. La frig însă, vasele noastre de sânge se contractă pentru a menţine căldura în interior. Alcoolul interferează cu acest mecanism iar cei care consumă alcool în frig pierd accelerat căldura din corp fără a conştientiza ce se întâmplă”, sunt explicaţiile medicului Eugen Hriscu. Astfel, creşte riscul de degerături şi chiar de deces.

Dacă aţi băut acasă, nu ieşiţi pentru perioade lungi de timp la frig sau beţi alcool doar când staţi la căldură. „Reţineţi faptul că un ficat sănătos metabolizează o unitate de alcool pe oră, ceea ce echivalează cu 12 grame de alcool pur – o bere (330 de ml), o tărie (40 de ml), un pahar de vin (125 de ml)”, mai explică medicul psihiatru Eugen Hriscu.

Recent Posts

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

27 de minute ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

57 de minute ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

o oră ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

2 ore ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

2 ore ago

„Am făcut un test ADN – fiul meu nu este copilul meu biologic, ar trebui să-i spun?”

Mărturisirea unui tânăr de 30 de ani despre rezultatele șocante ale unui test ADN a…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic