Sari la conținut

Cristina Bălan a vorbit deschis despre DEPRESIE: ”În România, dacă ai o boală emoţională, ori eşti considerat nebun, ori plictisit! Nu poate să vină nimeni să te tragă din hăul în care eşti”

Depresia este stare care, potrivit studiilor, se accentuează puternic în perioada Sărbătorilor. În România, depresia se află în centrul unei epidemii neglijate de autorități, chiar dacă statisticile arată că, la fiecare 40 de secunde, cineva îşi ia viaţa din această cauză. Artista Cristina Bălan a trecut prin asta și a povestit pentru digi24 ce a motivat-o să meargă mai departe.

Cristina Bălan cântă, creşte doi copii speciali şi se luptă de ani buni cu depresia. A întâlnit prima dată chipul monstruos al bolii atunci când a născut prematur, după un travaliu de 24 de ore.

La naştere, gemenii cântăreau un kilogram trei sute, respectiv un kilogram patru sute. Foarte fragili, erau suspectaţi că suferă şi de sindromul Down. Toată experienţa din spital a tulburat-o.

Cristina Bălan: „Faptul că am născut prematur, faptul că m-am confruntat cu sistemul românesc de stat, 32 de zile numărate în spitalul de stat. M-am întrebat întotdeauna cum ar fi fost să vină un terapeut, să mă fi luat de mână şi să mă fi întrebat cum te simţi? Dar n-a venit nimeni.”

A ajuns acasă epuizată după ieşirea din maternitate. O vreme a găsit alinare în mâncare.

Cristina Bălan: „A fost un refugiu, am ştiut ce se va întâmpla, adică n-am fost deloc surprinsă când m-am trezit la peste 90 de kilograme, dar nu m-a ajutat foarte mult că ştiam, pentru că a fost la fel de dureros.”

Sursa foto: Cristina Bălan Haios Facebook

Citiți continuarea interviului aici.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: