Sari la conținut

Criză în Sănătate din cauza lipsei fondurilor. Pacienții mor cu zile în așteptarea tratamentului

relatia medic-pacient
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Criză în Sănătate din cauza lipsei fondurilor. Cu resursele financiare reduse, cadrele medicale din spitale constată că nu mai pot oferi asistență adecvată pacienților. Unii dintre aceștia își pierd viața în timp ce se află pe listele de așteptare interminabile pentru a primi tratamentul necesar. Fondurile sunt insuficiente sau ajung prea târziu.

Într-un interval de mai puțin de un an, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate s-a schimbat de trei ori, însă problemele sistemului rămân neschimbate.

Fiica unei femei cu anevrism cerebral, o afecțiune gravă a creierului, relatează că mama sa a așteptat doi ani pe lista de așteptare pentru a primi intervenția medicală necesară. Din păcate, anevrismul s-a rupt înainte de intervenția programată, iar pacienta nu a mai putut fi salvată, decedând la vârsta de doar 57 de ani.

Banii pentru tratarea anevrismelor cerebrale provin de la Casa de Asigurări de Sănătate, însă pacienții nu sunt considerați urgențe până când nu suferă o ruptură de anevrism. Cu toate acestea, dacă nu sunt tratate la timp, problemele se pot agrava și pot avea consecințe grave, inclusiv decesul, așa cum s-a întâmplat în cazul femeii menționate.

Pacienții mor în timp ce se află pe listele lungi de aștepare pentru tratament

Într-un spital, lipsa materialelor necesare pentru tratamentul anevrismelor cerebrale este o realitate. Casa de Sănătate a alocat 44.000 de lei pentru două luni, în condițiile în care costurile pentru tratamentul unui singur pacient pot depăși 20.000 de lei, iar lista de așteptare cuprinde zeci de pacienți. La nivel național, listele de așteptare sunt mult mai lungi.

Problemele de finanțare afectează activitatea din spitale și pacienții cu afecțiuni cardiace, hepatice sau ortopedice sunt afectați. Bugetele unităților de primire urgențe au fost, de asemenea, reduse, iar pacienții sunt tot mai des trimiși să își cumpere medicamentele necesare.

Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Sândesc, a remarcat, potrivit știrilor protv că spitalele mari, chiar cele strategice, sunt cele mai afectate de situația actuală a finanțării. În mai puțin de un an, au existat trei schimbări de conducere la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fără însă a se rezolva problemele concrete ale sistemului.

Valeria Herdea, președinte al CNAS, a subliniat că cheltuielile pentru materialele medicale și menținerea actului medical au crescut, iar bugetul actual este insuficient pentru a răspunde cerințelor sistemului de sănătate.

„Noi avem undeva cam 6% din PIB la sănătate. Mi-aș dori și eu 12-14%, ca să nu mai fie această discuție. Dar mi-aș dori și ca pacientul să fie pro-activ și să vină în întâmpinarea medicilor, să vin la medic preventiv pentru consultație – asta înseamnă schimbarea comportamentului la sănătate. În acest moment, bugetele spitalelor au fost menținute la valorile de contract negociate”, spune medicul Valeria Herdea.

Bugetul pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate în acest an este de 62 de miliarde de lei, acoperind atât sectorul public, cât și cel privat. În cazul spitalelor de stat, fondurile primite sunt utilizate pentru salariile personalului medical, plata facturilor și apoi pentru nevoile pacienților.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel