luni, februarie 6, 2023

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a inaugurat vineri „Centrul de Promovare a Sănătății” în București, un proiect dedicat cetățenilor ucraineni, prin care aceștia vor putea beneficia de consiliere și acces la servicii medicale gratuite.

„Una dintre cele mai mari provocări semnalate de cetățenii ucraineni refugiați în România este accesul la serviciile de sănătate. Mai ales atunci când apar primele simptome ale unei boli, blocajul lingvistic și lipsa unui medic de familie, fac foarte dificil accesul cetățenilor ucraineni la serviciile medicale.

Te-ar mai interesa: Carmen Brumă: 3 alimente care te ajută atunci când...

«Centrul de Promovare a Sănătății» va oferi refugiaților ucraineni acces gratuit la medici specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, medicină generală, diabetologie, oftalmologie, stomatologie, dar vor beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG, ecografie abdominală și consiliere psihologică pentru adulți și copii.

În urma acestor consultații, se vor elibera rapoarte medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice. Pentru comunicarea cu pacienții, la fiecare specializare, medicii vor avea alături traducători de limba ucraineană sau rusă”, se arată într-un comunicat emis de Crucea Roșie Română.

Te-ar mai interesa: Ce trebuie să faci în cazul unui cutremur. Sfaturi...

“Centrul de Promovare a Sănătății” va funcționa sub formă de centru fix pentru o perioadă de 4 luni, după care se va transforma într-o caravană mobilă de sănătate ce se va deplasa în mai multe județe din țară, se mai arată în comunicatul celor de la Crucea Roșie.

„Centrul de Promovare a Sănătății’’ din București are punctul fix în str. Avrig nr. 63 și pune la dispoziția beneficiarilor săi un spațiu prietenos și ușor accesibil unde se vor întâlni cu medici, asistenți medicali de specialitate, consilieri și voluntari pregătiți să le ofere servicii socio-medicale și să îi ajute în soluționarea diferitelor probleme din acest domeniu.

Te-ar mai interesa: Tot ce trebuie să știi despre uleiul CBD...

‘’Niciun beneficiar care va ajunge la noi nu va pleca fără a înțelege care sunt pașii următori pentru rezolvarea problemelor lor de sănătate. Uneori este dificil și pentru noi, cetățenii acestei țări să înțelegem ce acte sunt necesare sau unde trebuie să mergem când avem o problemă mai complicată. Încercăm să fim pentru cetățenii ucraineni un ghid de orientare în acest sistem medical.”, a declarat Raluca Buzea, manager proiect, Crucea Roșie Română.

Te-ar mai interesa: Ministrul Sănătății, resemnat în privința calități...

Programarea pacienților se va face la numerele de telefon 0747 278 486 sau 0748 185 714 în limba română, rusă, ucraineană sau engleză, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private