Din cuprinsul articolului
CTP: „Funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar. Ce scrie Cristian Tudor Popescu într-un editorial.
Cristian Tudor Popescu face câteva afirmații despre monarhia britanică, moartea reginei și le aseamănă cu un soi de entertainment.
„Monarhia britanică este un obiectiv turistic. Un show. Funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar.
Anglia a fost, lăsând la o parte antichitatea greco-romană, prima țară europeană în care a apărut contestarea, la nivel statal, a monarhiei de drept divin.
Chiar cu mai bine de 400 de ani înainte de a fi fost descăpățânat regele Carol I de către Parlament, regele John a fost silit să aprobe, în 1215, Magna Carta, o protoconstituție care prevedea drepturi instituționale și individuale, limitând puterea monarhică discreționară.
Spre deosebire de Franța, care, ducând până la capăt decapitarea lui Ludovic XVI, a abolit monarhia în secolul XIX, Marea Britanie a păstrat-o, golind-o însă de conținut până la statutul de splendidă pasăre împăiată de astăzi. De ce? Cauza stă în nume: United Kingdom.
Pentru a păstra la un loc Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord, treabă din ce în ce mai grea. Și, mai mult decât atât, pentru a menține, la nivelul conștientului și subconștientului colectiv, britanic și mondial, amintirea trufașă a Imperiului colonial.
Încă există 14 state în care monarhul de la Londra este formal suveran, fără vreo putere de decizie politică, cum, de altfel, nu are nici în Marea Britanie.
„Nimic altceva decât imagine”
Moartea reginei nu schimbă nimic în politica UK. Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine, identitară pentru englezi, spectaculară pentru restul globului. O imagine puternică însă.
Atât de puternică, încât a fost capabilă să supraviețuiască jalnicelor scandaluri în care au fost implicate progeniturile.
Seriozitatea, decența, moralitatea ei, sentimentul datoriei, care a însuflețit-o până la ultima suflare au compensat, măcar parțial, penibilul, trivialul, în care au înțeles să trăiască urmașii reginei.
Imaginile mor? Cred că da.
De aceea, nu e cu totul exclus să se întâmple cu Casa Regală britanică ce s-a întâmplat cu cea a României.
Vărul Elisabetei, regele Mihai, a reușit să rămână un simbol identitar, chiar și în mulții ani petrecuți în afara țării.
După dispariția lui, relevanța Casei Regale de la noi tinde spre zero. Nimeni nu știe dacă Charles al III-lea va reuși să se ridice la înălțimea mamei sale.
Dacă mă întrebați pe mine, înmormântarea Elisabetei II ar fi un bun prilej ca Marea Britanie, Regatul Unit, să îngroape și monarhia și să revină la ceea ce a fost, pentru scurtă vreme, în 1649, și este acum de facto – Republică.
N-o s-o facă, pentru că atunci n-ar mai fi nici Mare, nici Unită, nici Britanie.”, a scris Cristian Tudor Popescu în editorialul din Republica.
