miercuri, februarie 18, 2026
0.4 C
București

Cu cât ne prelungim viaţa dacă mâncăm mai puţin

Roxana Roseti

Cercetătorii de la Institute of Health Ageing din cadrul University College din Londra cred că dacă am mânca mai puţin cu 40% decât în mod obişnuit, ne-am putea prelungi viaţa cu 20 de ani.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să demonstreze că viaţa unui şobolan poate fi prelungită cu 30% doar prin reducerea aportului de alimente. „Dacă reduci aportul de calorii al unui şobolan cu 40%, animalul va trăi cu 30% mai mult. Asta înseamnă că în cazul oamenilor putem prelungi viaţa cu aproape 20 de ani. Acest fenomen a fost demonstrat pe tot felul de organisme, chiar şi pe câini din rasa Labrador”, au afirmat experţii londonezi.

Citeste si…

Specialiştii au studiat, de asemenea, musculiţele de oţet -care “impart” cu omul 60% din gene şi şoarecii. Ei au au reuşit să prelungească durata de viaţă atât în cazul musculiţelor, cât şi al şoarecilor, prin utilizarea unor medicamente şi a dietei modificate. „Dacă vom descoperi genele implicate în procesul de îmbătrânire, atunci vom putea amâna îmbătrânirea”, subliniază cercetătorii.

 

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ninsoarea a adus și un lucru bun în Capitală, efectul neașteptat al alertei de vreme rea

Ninsoarea a adus și un lucru bun în Capitală,...

Ce salariu are un medic de familie în 2026

Sistemul de finanțare al medicilor de familie s-a schimbat...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și