marți, martie 24, 2026
7.7 C
București

BOLI cu care te poți alege dacă mergi la piscină

Boli infecţioase ale pielii, urechilor, ochilor, infecţii respiratorii şi boli diareice sunt câteva dintre afecțiunile cu care vă puteți alege după o zi de scăldat la piscină. Cu cât aglomerația e mai mare, cu atât neplăcerile pot fi mai acute

Alegeți o piscină care are reputația de a fi bine întreținută, însă âineți cont de următorul fapt: clorul nu poate omorâ toți germenii. „Piscinele din ziua de azi sunt puse la punct cu filtre speciale și tot felul de substanțe, dar ce te faci cu oamenii care nu au o bună igienă a zonelor intime? Particulele de fecale sunt principala sursă a bolilor”, atrage atenția medicul internist Aurelia Constantin.

Citeste si…

Cea mai transmisibilă boală „de apă” este dată de un parazit microscopic numit cryptosporidium, extrem de rezistent la clor, care se reproduce rapid. Boala debutează cu diaree apoasă, greață sau dureri de cap și poate dura chiar și 14 zile. Vestea bună? Un organism sănătos se „curăță” de la sine în maximum o lună.

Un alt „chiriaș” nociv luat pe calea apei este giardia, un parazit capabil să supraviețuiască mediilor vitrege, de asemenea imun la clor. Crampele abdominale, frisoanele și vărsăturile sunt primele semne ale îmbolnăvirii la cei cu imunitate scăzută. Oamenii sănătoși scapă și fără tratament, în doar câteva săptămâni. „Cei cu o sănătate de fier o resimt printr- o stare de greață. În cazurile serioase, tratamentul durează cinci zile și se repetă după alte 21„, explică medicul Aurelia Constantin.

Citeste si…

Pe lângă bacterii și paraziți, piscinele adăpostesc și norovirusuri, vinovați de gastroenterită sau „gripa stomacului”. Se manifestă prin greață, vărsături, însă cea mai gravă consecință este deshidratarea. Singurele remedii sunt hidratarea cu apă și ceai și perfuziile dacă vărsăturile nu trec.

Infecţia cu E. Coli este şi ea o alta afecţiune cauzată de ingestia apei contaminate şi se manifestă  prin diaree şi leziuni intestinale.

Infecţiile urechii care apar din cauza germenilor din apă afectează în special persoanele predispuse la alergii, dar şi copiii şi bătrânii ori pe cei cu ten gras sau uscat.

Citeste si…

„Aceste predispoziţii favorizează apariţia otitei mai ales după baia în apa mării, din cauza prezenţei algelor şi a nisipului, sau din cauza apei de la ştrand care conţine clor. Schimbarea de mediu, oboseala prin înot sau practicarea lui ca sport duce la instalarea unei infecţii locale, denumită otită externă”, explică Elena Lăţcan, medic ORL.

Dintre afecţiunile dermatologice care pot fi luate de la piscină, se pare că cele mai frecvente sunt: acneea la clor (apare în special pe faţă, dar şi în alte zone ale corpului), granulomul de piscină (apare la cei care înoata în piscine cu apa încălzită), ciuperca piciorului (apare pe talpă şi spaţiile dintre degetele piciorului). Urmează afecţiunile oculare: conjunctivita de piscină (se întâlneşte la persoanele care frecventează piscinele şi bazinele prost întreţinute), şi infecţii ale urechilor, cum ar fi otita de piscina (produsă de diverse microorganisme prezente în apă).

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Semne alarmante că ai probleme la rinichi

Suspiciunea unei boli pornește, de obicei, de la simptome....

Boala vârstei mijlocii care afectează femeile. Cauza și simptome

Boala vârstei mijlocii care afectează femeile. Cauza și simptome....

Citește și