Sari la conținut

Cu ce i-a fost înlocuită inima unui bărbat cu o boală cardiacă în stadiu terminal. “Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant”

Transplant inimă de porc. Un american cu o afecțiune cardiacă în stadiu terminal a primit inima unui porc modificat genetic, prima procedură din lume de acest fel. La trei zile de la transplant, pacientul este în recuperare și se simte bine.

Operația de transplant a durat aproximativ opt ore, iar beneficiarul inimii este un pacient în vârstă de 57 de ani, David Bennett, din statul american Maryland. Echipa de medici de la Universitatea de Medicină din Maryland se numără astfel acum printre puținele echipe medicale specializate care realizează cu succes o astfel de procedură, posibilă cu ajutorul noilor metode de modificare a genelor.

Aveam de ales: moartea sau acest transplant

“A fost o intervenție chirurgicală revoluționară și ne aduce cu un pas mai aproape de rezolvarea deficitului din domeniul transplantului de organe. Pur și simplu nu există suficiente inimi donate de către oameni pentru a face față listei lungi de potențiali beneficiari”, a declarat, pentru Reuters,  Bartley Griffith, chirurgul care a plantat inima animalului domestic în cavitatea toracică a lui David Bennett.

Chirurgul Muhammad M. Mohiuddin și echipa sa plasează o inimă de porc modificată genetic într-un dispozitiv de stocare la laboratorul de Xenotransplant înainte de transplantul acestuia la David Bennett, un pacient de 57 de ani cu boală cardiacă terminală, la Centrul Medical al Universității din Maryland în Baltimore, Maryland, SUA 7 ianuarie 2022. Poză făcută pe 7 ianuarie 2022. Universitatea din Maryland Școala de Medicină (UMSOM) / Sursa: REUTERS.

Transplantul experimental a fost ultima opțiune a pacientului. David Bennett a epuizat deja tratamentele recomandate de doctori și se afla într-o stare prea gravă pentru a putea fi plasat în topul listei de beneficiari ai unei inimi de donator uman. Cu toate acestea, viitorul pacientului este incert, procedura fiind una experimentală. Medicii spun că Bennett este încă conectat la un aparat de bypass, care îl ținea în viață și înaintea intervenției chirurgicale, dar acest lucru nu este anormal pentru un pacient care tocmai a primit un nou organ.

“Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune. Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine”, a spus pacientul, cu o zi înaintea operaţiei.

Cele 48 de ore critice au trecut cu bine

Potrivit doctorilor americani, noua inimă funcționează în parametri normali și realizează deja cea mai mare parte a sarcinilor organului, iar Bennet ar putea fi deconectat marți de la bypass. Pacientul este totuși atent monitorizat pentru a putea acționa rapid în cazul în care corpul său respinge noul organ, dar primele 48 de ore de la intervenției, critice de altfel, au trecut fără incidente.

Oamenii de știință pregătesc de ani de zile acest tip de procedură, prin îmbunătățirea genetică a unor porci pentru ca organele acestora să nu fie respinse de corpul uman.

Cercetările au început să dea rezultate în ultimul deceniu, cu ajutorul tehnologiilor de editare și clonare genetică. Transplantul realizat de medicii americani a avut loc la doar câteva luni de la un alt transplant, similar, dar de rinichi. Tot la New York, cercetătorii au reușit să atașeze cu succes rinichiul unui porc modificat genetic unei persoane aflată în moarte cerebrală.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel