Sari la conținut

Cultele religioase emit noi solicitări Guvernului. Cum au răspuns oficialii guvernamentali?

cultele religioase

Cu ocazia venirii sărbătorilor de iarnă,când au loc slujbele de prăznuire a Maicii Domnului, cultele religioase au solicitat Guvernului ca Bisericile să nu fie închise de Crăciun.

În urma unei întâlniri între reprezentanții Bisericii și autorități s-a menționat că „trebuie evitată revenirea la măsurile care dispuneau oficierea slujbelor religioase în comun fără prezenţa credincioşilor sau doar în exteriorul lăcaşurilor de cult”.

Întâlnirea dintre reprezentanții Bisericii și Secretariatul General al Guvernului (SGG) a avut loc ieri, 12 noiembrie.

„Întâlnirea şi-a propus ca prin dialog şi parteneriat între culte şi autorităţile publice, deciziile care vor fi luate în perioada care urmează pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 să răspundă atât nevoilor de protecţie a sănătăţii publice, cât şi a celor religioase ale credincioşilor. Cultele religioase au apreciat faptul că legislaţia adoptată de autorităţile publice centrale în perioada pandemiei este conformă standardelor şi normelor internaţionale în materie de libertate religioasă. Cu toate acestea, din informaţiile oferite de către culte, lipsa dialogului şi a consultării permanente dintre autorităţile publice şi reprezentanţii cultelor au dus, în anumite situaţii, la aplicarea defectuoasă de către autorităţile locale a deciziilor autorităţilor centrale”, se afirmă în comunicatul SGG.

„Un alt aspect care a fost discutat este acela al organizării slujbelor religioase în perioada anotimpului rece, perioadă în care se celebrează una dintre cele mai importante sărbători creştine, Naşterea Domnului. Reprezentanţii cultelor religioase au susţinut că măsurile dispuse prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, cu avizul secretarului de stat pentru culte, trebuie menţinute în continuare deoarece sunt minim invazive în ceea ce priveşte restrângerea dreptului de manifestare a libertăţii religioase în colectiv şi trebuie evitată revenirea la măsurile care dispuneau oficierea slujbelor religioase în comun fără prezenţa credincioşilor sau doar în exteriorul lăcaşurilor de cult”, relatează comunicatul de presă emis de către SGG.

Cu această ocazie, Raed Arafat, coordonator al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a sublinit importanța acestui dialog și a găsirii unor soluții fezabile, cu atât mai mult cu cât statul depune eforturi considerabile pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

„Guvernul României este preocupat ca şi în viitor cadrul legislativ să asigure echilibrul dintre protejarea sănătăţii publice şi respectarea şi protejarea celorlalte drepturi cetăţeneşti”, a fost declarația Ministrului Antonel Tănase, Secretar General al Guvernului României.

Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte, și-a declarat public mulțumirile față de înțelegerea venită din partea reprezentanților Bisericii și „pentru implicarea în efortul de a emite propriile norme de acomodare a vieţii religioase la măsurile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi a dat asigurări că Secretariatul de Stat pentru Culte îşi va pune şi în continuare întreaga expertiză în slujba garantării şi protejării libertăţii religioase a cetăţenilor şi persoanelor rezidente de pe teritoriul României”.

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel