Sari la conținut

Cum arată soția lui Serghei Mizil. Are 60 de ani, dar nu îi dai mai mult de 30!

Cum arată soția lui Serghei Mizil. Cora Mizil arată spectaculos și pare că refuză să îmbătrânească! Deși are 60 de ani, nu îi dai mai mult de 30.

Serghei Mizil are cu ce sa se mândrească! Este fabulos cum arată soția sa, la 60 de ani. Cora atrage toate privirile!

Serghei şi Cora formează unul dintre cele mai frumoase cupluri şi sunt împreună de mai bine de 25 de ani. Au împreună o fată, iar Cora, deşi a ajuns la 60 de ani, este o femeie care arată foarte bine şi este extrem de îngrijită.

În caz că sunteți curioși să aflați cu ce anume se ocupă soția lui Serghei Mizil, ei bine, o să rămâneți surprinși! Cora cochetează de câțiva ani cu ezoterismul, asta după ce a simțit o chemare către acest domeniu.

„Am simţit mereu energii, dar nu m-a interesat. La un moment dat, m-am dus la un supermarket şi am stat ceva pentru că la un moment dat am intrat într-o stare şi am auzit voci, n-am găsit explicaţii. Bineînteles că primele lucruri la care m-am gândit a fost că aveam o variaţie hormonală.

A fost un mesaj clar, am simţit mesajul de la cap până la inimă, mi s-a făcut pielea de găină. Am impresia că trebuia de mult să mă apuc de treaba asta. Mai întâi am încercat să neg, pentru că nu înţelegeam. După câteva ore mi-am dat seama că nu e asta soluţia, nu poţi să fugi din faţa propriei tale fiinţe. Nimeni nu m-a liniştit, s-a legat cumva cu alte semne (…)

Eu am început să mă documentez, să caut explicaţii, mi se părea că sistemul meu de noţiuni nu era complet. Nu ştiam ce se întâmplă, apoi m-am dus la diverse persoane să-mi prezinte anumite teorii. E clar că lucrurile se întâmplă pe baza logicii şi cumva trebuia sa ajung să înţeleg măcar un fir din toată chestia asta. Nu i-am spus lui Serghei, el are experienţe, dar le neagă. Acord consiliere de două ori pe săptămână în acest sens”, a explicat Cora la o emisiune TV.

Serghei Mizil: A scos tot ceea ce aveam mai bun în mine

Viata lui Serghei Mizil s-a schimbat radical de cand a cunoscut-o pe Cora, femeia care avea sa il tempereze, sa il motiveze si sa ii ofere un sprijin excelent pe parcursul vietii.

In urma cu mult timp, Serghei si-a deschis sufletul si a facut o marturisire emotionanta despre sotia sa: “A scos tot ceea ce aveam mai bun în mine. Nu obişnuiam să arăt şi latura asta”.

Cora şi Serghei sunt împreună de multi ani şi au o fata superbă. Mulţi spun că ea este cea care reuşeşte, cât de cât, să-l mai stăpânească pe Mizil, care, aşa cum ştim cu toţii, se poate transforam într-un adevărat pericol atunci când bea.

Sursă FOTO: Facebook.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel