Cum îți dai seama că un copil este SUPRADOTAT? Patru modele explicative diferite

Cum îți dai seama că un copil este SUPRADOTAT? Patru modele explicative diferite
Cum îți dai seama că un copil este SUPRADOTAT? Patru modele explicative diferite

Serialul „Copiii supradotați”, bazat pe cercetările celebrului Franz J. Mönks, pionier în domeniul supradotării și fost profesor de psihologia dezvoltării la Universitatea Radboud din Nijmegen (Olanda), continuă cu prezentarea modelelor care explică ce este supradotarea

Florian Saiu

După ce v-am prezentat esențialul cercetărilor lui Lewis M. Terman, adeptul modelelor axate pe capacitățile intelectuale, continuăm aici cu definiția Marland.

Profesorul Franz J. Mönks are cuvântul: „ În statele Unite există o definiție dată de guvernul federal. Această definiție poate fi încadrată în grupa modelelor axate pe capacități intelectuale. A fost formulată de o comisie condusă de deputatul Marland și astfel a luat numele acestuia”.

Supradotarea, conform definiției Marland

„Persoanele supradotate dispun de capacități manifestate sau potențiale care sunt dovada unor posibilități de a realiza performanțe înalte sau a unor calități manageriale deosebite, în domenii intelectuale, reative, artistice (muzicale sau plastice). Sunt copii care necesită o educație școlară diferențiată și o promovare ce nu se oferă de obicei în școlile obișnuite, astfel încât aportul lor să se materializeze pentru ei înșiși și pentru societate”.

Cu toate că această definiție cu o terminologie acrobatică dă impresia că e „înflorită” – notează profesorul Franz J. Mönks -, aceasta a avut și are o influență importantă asupra teoriei și practicii. Bineînțeles că există și obiecții îndreptățite.

Astfel, sunt criticate concepția despre caracteristici și excluderea factorilor nonintelectuali. Cea din urmă este criticată, înainte de toate, din cauză că s-a dovedit cât de importantă este motivația pentru obținerea unor performanțe.

Definiția – opinează Mönks – este deschisă și în ceea ce privește măsura în care trebuie să fie prezent factorul unui anumit talent pentru ca un copil să poată fi considerat „supradotat”. Apoi, din definiție lipsește orice referire la mediul social.

Lipsesc cu desăvârșire familia, școala și prietenii. În cele din urmă, se mai critică faptul că, în varianta inițială (1972), abilitățile psihomotorii sunt tratate distinct. În varianta modificată din 1978, ele nu mai sunt considerate un element separat, ci parte a „artelor plastice”. Includerea acestora în „artele plastice” a fost pentru mulți e neînțeles – a concluzionat profesorul Franz J. Mönks.

Hibele definiției Marland: neglijează două elemnte de referință legate de supradotare: motivația și mediul social

Modele axate pe componente cognitive

Aceste modele se orientează spre procesele prelucrării informației. Cercetătorii acestei teorii doresc să știe ce fel de diferențe calitative există între procese. De exemplu – menționează Mönks – , prin ce se deosebesc copiii supradotați, din punctul de vedere al receptării și procesării informației, de copiii obișnuiți? Nu atât rezultatul final, cât calea spre acesta se află în centrul interesului lor de cercetare. Unii propun să se pună accentul pe QI în loc de IQ însemnând calitatea prelucrării informației.

Putem aștepta ca adepții acestei teorii să prezinte rezultate despre semnale (indicatori) timpurii ale supradotării. Frecvent, părinții povestesc că au observat la copiii supradotați, încă din perioada fragedei copilării, o gândire independentă, prin forme proprii de prelucrare a informației.

Un exemplu potrivit în acest sens este o întâmplare a Klarei, de când avea doi ani și jumătate.

Într-o dimineață, când mama ei a intrat în cameră, Klara i-s pus: „Când dormi, nu știi că dormi”. „Cum așa?”, a întrebat-o mama. „Tocmai pentru că dormi”, a venit răspunsul copilei. Aceasta este, după cum spun specialiștii, o performanță metacognitivă ce nu poate fi întâlnită nici la copiii de școală primară (metacunoaștere=gândire și reflecție asupra propriilor gândiri).

Modele orientate spre performanță

Aceste modele fac diferența între aptitudini și aptitudini manifestate sau materializate. Nu tot ce există în om, ca aptitudini sau potențial, se transpune în performanță. Logic, nu? Capacitatea este totuși o premisă pentru ca o persoană să producă performanțe excepționale. Nu la toți oamenii se dezvoltă aptitudinile existente.

Adesea nu sunt recunoscute aptitudinile speciale ale copilului din cauza mediului direct în care acesta trăiește, ele neputând fi, prin urmare, promovate.

În literatura de specialitate se vorbește de o cifră neagră, de 50%, adică jumătate dintre copiii potențial supradotați nu se bucură de încurajarea și educația de care ar avea nevoie pentru a li se dezvolta corect aptitudinile. Copiii din familii care nu au avut acces la educație sunt foarte defavorizați din acest punct de vedere. În aceste cazuri, școala are o responsabilitate specială în identificarea și promovarea unor astfel de copii defavorizați.

50% dintre copiii potențial supradotați nu se bucură de încurajarea și educația de care ar avea nevoie pentru a li se dezvolta corect aptitudinile.

Folosirea modelelor orientate spre performanță

Un avantaj al modelelor orientate spre performanță este că nu doar adevărata performanță este considerată semnificativă, ci se acordă importanță și factorilor care stau în calea manifestării aptitudinilor. Aceste modele nu sunt numai descriptive, ci și orientate spre rezultate: fiecare om să fie crescut în așa fel încât să se poată dezvolta în conformitate cu capacitățile sale.

Unii cercetători propun să se pună accentul pe QI în loc de IQ însemnând calitatea prelucrării informației.

”Adesea nu sunt recunoscute aptitudinile speciale ale copilului din cauza mediului direct în care acesta trăiește, ele neputând fi, prin urmare, promovate”, Franz J.

Mönks, profesor de psihologia dezvoltării

”Frecvent, părinții povestesc că au observat la copiii supradotați, încă din perioada fragedei copilării, o gândire independentă, prin forme proprii de prelucrare a informației”, Franz J. Mönks, profesor de psihologia dezvoltării.

„Copilul nostru este supradotat” (Editura Polirom, 2017), semnată de Franz J. Mönks (profesor psihologia dezvoltării) și Irene H. Ypenburg (jurnalistă), este o carte de referință în domeniul supradotării și principala sursă de informații pentru subiectul propus de Doctorul Zilei.

0 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook