Categories: Stil de viaţă

Cum îți poți schimba medicul de familie. Procedura pas cu pas și actele necesare

Cum îți poți schimba medicul de familie. Oricine poate opta pentru trecerea la un alt medic de familie, desigur, din motive întemeiate și cu respectarea prevederilor legale în domeniu.

Astfel, potrivit procedurilor stabilite de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), “persoanele cu asigurare de sănătate îşi pot schimba medicul de familie, dar numai după ce au trecut cel puţin 6 luni de la data la care s-au înscris pe lista acestuia”.

Cum se poate schimba medicul de familie. Procedura as cu pas

Ca să îți schimbi medicul de familie, primul lucru pe care să îl faci e să găsești un alt medic, căruia să-i adresezi o cerere în acest sens și să-i prezinți documentele care atestă calitatea ta de asigurat în sistemul de sănătate. Dacă acesta este de acord, după ce a înregistrat cererea, în maximum 15 zile lucrătoare, va anunța medicul de familie de la care vrei să pleci, precum şi casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţii contractuale.
În final, medicul de familie la care ai renunțat va fi obligat să-i trimită noului medic de familie, prin poştă, fişa ta medicală.

Cerere pentru schimbarea medicului de familie

Cererile pot înscrierea la medicul de familie este diferită de cea pentru transferarea la alt medic.


Atenție! Niciun asigurat nu are dreptul de a figura pe listele a doi sau mai mulți medici de aceeași specialitate (medic de familie sau stomatolog). În caz contrar, nu vei mai beneficia de nici unul din drepturile asiguratului, prevăzute în Legea asigurărilor de sănătate.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

43 de minute ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

o oră ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

2 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

2 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

3 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic