luni, februarie 23, 2026
-1.9 C
București

Cum să mănânci la petrecerea de Revelion CA SĂ NU TE ÎNGRAȘI. Un truc simplu te ajută să-ți menții silueta chiar dacă guști din toate bunătățile

Fiecare aliment pe care îl mâncăm pierde o cantitate semnificativă de calorii, dacă este mestecat mai mult timp.

Un experiment făcut în China arată că persoanele care mestecă la fiecare înghiţitură de aproximativ 40 de ori, mănâncă cu 12% mai puţină mâncare decât cineva care mestecă doar de 15 ori.

Cercetătorii de la Universitatea Harbin Medical din China au selectat 16 persoane slabe şi 14 obeze pe care le-au supus la două teste. La primul test, atât cei graşi cât şi cei slăbuţi au fost filmaţi în timp ce mâncau, pentru a se observa dacă există diferenţe între modul în care aceştia mestecă mâncarea. Rezultatul a fost că ambele categorii mănâncă la fel de repede, însă cei mai graşi înghit mâncarea mai repede şi pierd mai puţin timp mestecând.

În cel de-al doilea experiment, voluntarii au fost puşi să mestece de 15, respectiv 40 de ori fiecare bucată de mâncare. În urma cercetării s-a constatat că cei care au mestecat mai mult au acumulat cu 11,9 calorii mai puţin ca ceilalţi.
În raportul publicat de cercetători în American Journal of Clinical Nutrition, se arată că mâncatul în ritm lent poate funcţiona precum o cură de slăbire. Este valabil însă şi contrariul: cine mănâncă repede se îngraşă mai uşor. Mai mult, mâncatul în ritm alert nu este sănătos și are multe repercusiuni nedorite. Unul dintre ele este refluxul gastric.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul țării

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul...

HOROSCOP 23 februarie 2026. Un nou început pentru aceste ZODII. Karma se întoarce!

Horoscopul zilei de luni, 23 februarie 2026, aduce vești...

România va trece mai repede la ora de vară în 2026. Efecte resimțite de organism

În 2026, trecere oficială la ora de vară va...

Ghidul nutriției pe organe: ce să mănânci pentru un corp sănătos

O dietă echilibrată nu este doar despre număratul caloriilor,...

Incident aviatic: Avion cu 180 de pasageri la bord, aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni!

Un incident aviatic s-a produs duminică seara deasupra României!...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Mâncarea tradițională revine în trend: Plăcinta cu carne cucerește topurile

Mâncarea tradițională revine în trend. Jonathan Nunn, blogger culinar,...

Citește și