Sari la conținut

Cum ne ajută mazărea să ne menținem sănătoși

Bogată în vitamina A, B1, B6 și C, mazărea este un aliment foarte sănătos pe care ar trebui să-l consumi cât mai des.

În plus, conține  fibre, are puține calorii și nu are deloc grăsimi. Este o bună sursă de proteine vegetale și e plină de antioxidanți care combat îmbătrânirea.

Combate anemia

Un lucru pe care multă lume nu-l cunoaște e că mazărea conține complexul de vitamine B care ajută la metabolizarea proteinelor, carbohidraților și grăsimilor. În plus, este și o bună sursă de fier. Așa că, dacă suferi de anemie, include mazărea în dietă.

Menține inima sănătoasă

Mazărea pevine dezvoltarea plăcilor de aterom care duce la apariția aterosclerozei și datorită conținutului de vitamina K, scade riscul de accident vascular cerebral.

De asemenea, în mazăre există o proteină ce poate preveni hipertensiunea arterială şi maladiile renale

Mazărea conține, de asemenea vitamina C, care previne cancerul ovarian și pancreatic și întărește sistemul imunitar.

Mazărea este bogată în fibre care ajută la curățarea sistemului digestiv de toxine și scad riscul de cancer de colon.

În ceea ce priveşte cantitatea pe care trebuie să o mănânce un adult zilnic, nutriţioniştii recomandă între 100 şi 150 de grame.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel