Sari la conținut

Cum ne ”hrănim” imunitatea. Elementele cheie de care avem nevoie zilnic

sistem imunitar
Susa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Întarirea sistemului imunitar

Cum ne creștem imunitatea. Atunci când vine vorba despre sănătate, alimentația și odihna sunt cele două constante pe care trebuie să le avem în vedere. Wasim Nazer, specialist în nutriție, vine cu un set de reguli care apasă puternic pe butonul imunității.

„Ce trebuie să faci ca să ai o imunitate de fier în toamna aceasta?”.

„Pentru a ne „hrăni” imunitatea trebuie să ne asigurăm că-i dăm organismului nostru fix acele chestiuni de care are nevoie: echilibru, odihnă, mișcare, mai puțină resursă goală!”, explică specialistul în nutriție. Există câteva reguli de la care dacă nu ne abatem cu siguranță că ne vom menține imunitatea sub control.”, explică specialistul.

Limonada și lămâiele crude recomandate a fi consumate în fiecare zi

Ai în vedere să nu-ți lipsească lămâile din casă. Consumul de limonadă sau adăugarea de suc de lămâie în ceai, salată sau alte feluri de mâncare ajută la îmbunătățirea echilibrului intern al organismului.

Dormi minim 8 ore pe noapte

Specialistii au corelat somnul cu balanța nivelului hormonal (hormonii de creștere/hormonii de stres etc.), menținerea unei greutăți optime, gândirea lucidă, îmbunătățirea stării de spirit și sănătatea pielii.

Consumă cât mai multe proteine și cât mai puțini carbohidrați

Proteinele reprezintă un element de baza în sănătatea organismului, minții și sistemului imunitar. În contrapartidă, cantitățile ridicate de carbohidrați, care sunt usor transformați în glucoză, cresc nivelul de zahăr în sânge, solicitând pancreasul și sistemul imunitar.

Elimină zahărul alb din alimentația ta

Multi nutritioniști consideră că zahărul este un drog cu impact negativ puternic asupra organismului uman. Totodată, este recomandată și evitarea îndulcitorilor artificiali, considerați a fi chiar mai nocivi decât zahărul.

Fructele și legumele sunt surse principale de combustibil

Fructele și legumele închise la culoare (fructele de pădure, nap, broccoli) sunt bogate în flavonoizi, polifenoli și alți antioxidanți. Au efect antioxidant și protejează celulele – inclusiv pe cele ale sistemului imunitar – de degradările provocate de toxine.

Petrece cât mai mult timp în aer liber, în frig

Mai mult de 90% din timp îl petrecem în mediu închis, inhalând aer filtrat și germenii altor persoane. Petrecerea de timp în mediul extern în perioadele reci stimulează glanda tiroidă și întărește sistemul imunitar.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel