Serialul dedicat copiilor supradotați continuă astăzi cu un model de promovare a talentelor foarte cunoscut în Europa. Se numește „modelul învățării „autonome” (Betts, Kercher, 2008) și își are originea în practică. Modelul pleacă de la considerentul că elevii dotați au necesități diferite de învățare și dezvoltare și, de asemenea, au stiluri de învățare și de rezolvare diferite. În cele cinci faze, individul este îndrumat spre învățarea independentă și continuă.
Florian Saiu
În „faza de orientare” se explică, în colaborare cu profesorii, părinții și elevii, noțiunile. De exemplu: „Ce este inteligența?”; „Ce este talentul?”. În plus, se organizează activități pentru formarea echipelor, cu scopul de a le dezvolta elevilor abilitatea de a lucra în echipă.
În „faza dezvoltării individuale” se formează abilitățile de învățare inter- și intrapersonală; deprinderile, atitudinile și concepțiile cognitive, emoționale, sociale și fizice trebuie de asemenea dezvoltate integral.
În „faza de enrichment” se oferă situații și ocazii pentru a cerceta conținuturi care depășesc programa școlară. Scopul este ca temele și conținuturile să fie prelucrate în mod individual.
În faza a patra, „munca la proiect în echipe mici”, elevii elaborează în grupuri mici (trei-cinci membri) teme care vor fi prezentate clasei și altor persoane interesate și care vor fi evaluate pe baza unor criterii. Munca la proiecte este o premisă esențială pentru dobândirea de cunoștințe.
Ultima fază este dedicată „studiului aprofundat”. Elevii decid singuri ce vor să învețe, cum să prezinte și cum să fie evaluat ceea ce prezintă. La stabilirea temei și la elaborarea acesteia se lucrează împreună cu profesorii sau cu personal specializat. Sunt foarte importante prezentarea finală și evaluarea finală.
Această scurtă prezentare a celor cinci faze arată numai limitat modelul care îl implică pe om în întregime, adică trăsăturile sale comportamentale cognitive, sociale și emoționale. În practică, acest model se aplică pe parcursul unui întreg an școlar. Modelul promovează un proces dinamic de dezvoltare, al cărui scop îl constituie învățarea și o viață independentă și responsabilă.
Ce nu trebuie să facă pedagogii
S-a constatat că nu este potrivit ca psihologii și pedagogii să pună în mod repetat semnul egalității între inteligență și supradotare, așa cum o fac, de exemplu, Stapf (2003, 2004) și Scheidt (2004). Supradotarea este capacitatea individuală de a realiza performanțe bune sau excepționale, în unul sau mai multe domenii.
Pentru ca potențialul să se transforme în performanță, trebuie – așa cum se prezintă și în modelul multidimensional (n.r. prezentat în serialul precedent) – să fie disponibili factorii de îmbunătățire a succesului, atât la persoană, cât și în mediul său. Atunci când talentul este redus la IQ, nu se ia în considerare realitatea.
Atenție! Talentul nu poate fi redus doar la IQ
Forme diferite ale talentului
Un talent deosebit se regăsește în forme foarte variate: unii copii supradotați ne impresionează prin performanțele lor intelectuale, în timp ce alții sunt deosebit de creativi sau își arată capacitățile artistice și sociale. Frecvent, diferitele forme ale talentului apar cumulate, dar pot apărea și separat.
Un talent deosebit poate să se facă remarcat în patru domenii diferite
1. Domeniul capacităților mentale, al performanțelor intelectuale;
2. Domeniul creativității și al productivității;
3. Domeniul artei, al artelor plastice și muzicale;
4. Domeniul social, înțelegându-se aici calitățile manageriale.
Domeniile de mai sus pot fi diferențiate, însă supradotarea apare frecvent la o persoană în domenii combinate sau foarte pronunțată într-un anumit domeniu. Există forme individuale sau combinate ale supradotării.
Rolul creativității
Creativitatea este considerată frecvent un indiciu important al supradotării. Este vorba despre o noțiune dificilă, care nu poate fi ușor descrisă, consideră Franz J. Mönks, profesor psihologia dezvoltării. Nu există definiții general valabile și acceptate ale creativității – apreciază în continuare profesorul. În plus, nu este limpede care sunt indiciile copilului, la o vârstă mică, privind o posibilă creativitate a lui mai târziu.
O persoană poate să fie foarte creativă și originală în rezolvarea unor probleme de calcul, dar nu și a celor de scriere, de exemplu. În afară de aceasta, o persoană poate fi, în anumite perioade ale vieții, extraordinar de creativă, dar nu permanent și nu fără întreruperi. La fel ca supradotarea, și creativitatea trebuie raportată la un anumit domeniu de performanță. Nimeni nu este pur creativ sau
pur supradotat. Întotdeauna acestea se reflectă într-un anumit domeniu. Din mai multe studii reiese că majoritatea persoanelor creative sunt și supradotate. Dar nu și invers: nu toate persoanele supradotate sunt și creative.
“Majoritatea persoanelor creative sunt și supradotate. Dar nu și invers: nu toate personale supradotate sunt și creative”, Franz J. Mönks, profesor psihologia dezvoltării
