Sari la conținut

Cum să eviți o ceartă. Reține cuvintele magice: „AȘA se păstrează liniştea în familie”

planta cu nenumărate beneficii pentru bărbați
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
planta care ajută bărbații

În prezent, pierdem mult timp certându-ne cu partenerul nostru, cu copiii noștri, la serviciu, fiind un lucru negativ pentru sănătatea noastră generală. Există multe moduri de a face față și, mai ales, de a evita argumentele care nu duc nicăieri.

Obținerea bunăstării și a fericirii se bazează pe a ne simți bine cu noi înșine și cu ceilalți, așa că de ce să ne certăm?

Cum să eviți o ceartă?

Lidia Fecioru, a dezvăluit la Antena 3 care sunt cuvintele pe care trebuie să le rostim ca să evităm o ceartă.

„Se spune că, oricât am încerca să fugim de o situaţie nu putem evita. Indiferent că suntem provocaţi sau nu.

Se mai spune că, atunci când ne lovim de grosolănia cuiva, să întoarcem şi celălalt obraz. Unde scrie asta? E vreo lege? Nu!

Eu cred că cea mai mare dezarmare este să pleci şi să nu-l bagi în seamă.

De exemplu, dacă te duci la birou şi cineva face o afirmaţie ironică de cum te îmbraci, nu te supăra. Râzi.

Nu întotdeauna suntem obligaţi să suportăm grosolănia cuiva. Pleci şi îţi vezi de treabă. Dacă vezi că este agresiv, mai ales în trafic.

Oamenii au tendinţa să fie negativi. Viaţa e mult prea scurtă ca să le mulţumeşti oamenilor că te înjură. Nu sunt de acord. Fiecare trebuie să-şi primească lecţia după cum o merită.”, a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3.

Lidia Fecioru: „Ignoranţa este cea mai bună armă pentru a te păzi de răutatea oamenilor”

Ignoranţa este cea mai bună armă pentru a te păzi de răutatea oamenilor. Oamenii nu vor înţelege niciodată. Sunt foarte puţini cei care înţeleg şi intenţia ta bună de a-i calma.

Întotdeauna să împarţi cu prietenii, pentru că cei care vin la tine doar pentru bomboane nu sunt prieteni. Să ne înconjurăm de oameni care niciodată nu ne-ar jigni.

Oamenii au chestia asta că parcă nu le merge nimic. Asta este din propria lor frustrare. Dacă îi întrebi nici nu ştiu ce vor. Când vei ştii ce vrei, abia atunci îţi dă Dumnezeu. Cineva din jurul tău e vinovat că nu ţi-ai găsit până la o anumită vârstă un soţ?!

Femeile trebuie să fie cu două secunde mai deştepte decât bărbaţii şi să ştiţi când să vă abţineţi. Mâine, soţul va avea altă părere. Se aplică şi soţilor. Aşa se păstrează liniştea în familie. Eşti nervos, ieşi afară. Nu da foc când e jar.

Trebuie să asculţi mesajul partenerului, nu neapărat ce spune. Spui cael şi faci ca tine şi invers. Trebuie să ştim să avem acel moment de linişte, acel bob zăbavă. Trebuie să acceptăm unele lucruri. Cu toţii avem defecte.”, a mai spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel