miercuri, aprilie 1, 2026
12.3 C
București

Cum știi că faci infarct? Simptomele bărbaților sunt diferite de ale femeilor

Ambele sexe pot simți o durere acută în piept, dar la doamne se adaugă insomnile și anxietatea, în timp ce domnii pot avea episoade de amețeală și transpirații reci

Atunci când vorbim de simptomele infarctului, în general, ne imaginăm un om care se prinde brusc cu mâna de piept și se prăbușește. Dar, în realitate, scenele diferă dramatic între femei și bărbați. În timp ce unele simptome sunt comune ambelor sexe, dr. Joseph Fritz de la Universitatea din Alabama, spune că altele pot fi total diferite și absolut banale, de aceea fiind și ușor de trecut cu vederea.

Citeste si…

Care sunt simptomele comune

Și femeile și bărbații pot simți dureri acute în piept, la gât, maxilar, brațe sau la spate. De asemenea, oboseala neobișnuită, respirația sacadată, tusea convulsivă și starea de vomă se numără printre simptomele comune.

Cu toate acestea, profesorul american a constatat că fiecare pacient își amintește episodul diferit și că identifică alte simptome care apar înainte, în timpul și după ce se produce atacul de cord.

Ele nu pot să doarmă, ei nu reușesc să stea drepți

În cazul femeilor, apar simptome care pot fi ușor ignorate. Printre acestea se numără: indigestia sau anxietatea, dar și reprizele de insomnie, spune specialistul american. Asta în timp ce bărbații pot simți o slăbiciune generală, transpirații reci și amețeală.

Citeste si…

„Aceste simptome sunt o provocare atât pentru pacient cât și pentru medici. Femeile tind să le ignore. Când se prezintă la Urgență este important să spună exact ce au simțit, ca simtomele să fie luate în considerare, iar afecțiunea cardiacă să fie identificată. Altfel, vor fi diagnosticate greșit, iar tratamentul va începe prea târziu existând riscul să moară”, a explicat dr. Laxmi Mehta de la Universitatea din Ohaio, pentru DailyMail.

Semnalele de alarmă pentru ele

Ai picioarele umflate și respiri greu chiar și atunci când nu faci efort sau când încerci să adormi? Mai ales la doamne (dar nu numai) acestea pot fi semnele unei insuficiențe cardiace grave. E adevărat, însă, că picioarele ți se pot umfla și din alte motive în timpul zilei, dar dacă ele rămân așa mult timp, cel mai bine ar fi să treci, urgent, și pe la cardiolog.

Citeste si…

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Alertă de la meteorologi! Un ciclon puternic lovește România: ploi, furtuni și ninsori!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

Raed Arafat neagă existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situații de Urgență

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,...

Alexandru Rogobete, ministrul sănătății, a prezentat poziția instituției legată de pierderea procesului cu Pfizer

Într-o conferință de presă desfășurată la sediul Ministerului Sănătății,...

Modificări în tratamentul bolnavilor care au suferit un infarct (STUDIU)

Unii supravieţuitori ai unui infarct miocardic, care prezintă o...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cardiologii consideră ACEST exercițiu esențial pentru prevenirea infarctului. Află DE CE

Află care este exercițiul recomandat de cardiologi pentru prevenirea...

Citește și