Depresia îi face pe oameni să devină mai bătrâni din punct de vedere biologic decât sunt în realitate, prin accelerarea procesului de îmbătrânire la nivelul celulelor, potrivit unui studiu recent.
Potrivit testelor de laborator, celulele arată din punct de vedere biologic mai bătrâne la persoanele care suferă de depresie severă sau care au suferit de această afecţiune în trecut.
Aceste diferenţe vizibile înregistrate de un parametru ce măsoară vârsta celulelor – lungimea telomerilor – nu ar putea fi explicată de alţi factori, precum fumatul.
Studiul, realizat pe un eşantion de peste 2.000 de persoane, a fost publicat în revista Molecular Psychiatry.
Oamenii de ştiinţă ştiau deja că persoanele diagnosticate cu depresie severă prezintă un risc ridicat de apariţie a bolilor asociate procesului de îmbătrânire, precum cancerul, diabetul, obezitatea şi maladiile cardiace.
Acestea sunt provocate, cel puţin în parte, de anumite comportamente de viaţă considerate nesănătoase, precum abuzul de alcool şi inactivitatea fizică.
Însă oamenii de ştiinţă bănuiau că depresia are la rândul ei propriul efect asupra celulelor din organism.
Pentru a analiza această ipoteză, Josine Verhoeven, de la Centrul Medical Universitar din Olanda, alături de colegi americani, a recrutat 2.407 de persoane pentru acest studiu.
Peste o treime dintre voluntari erau diagnosticaţi cu depresie, 33% suferiseră o depresie majoră în trecut, iar ceilalţi nu au fost niciodată deprimaţi.
Voluntarii au oferit probe de sânge pe care cercetătorii le-au analizat în laborator pentru a vedea dacă acestea prezintă semne de îmbătrânire celulară.
Cercetătorii căutau o serie de modificări în structura unor entităţi aflate în profunzimile celulelor, denumite telomeri.
Telomerii înfăşoară capetele cromozomilor care alcătuiesc ADN-ul. Funcţia lor este aceea de a stopa pierderile nedorite din acest cod genetic vital. Pe măsură ce celulele se divid, telomerii devin tot mai scurţi. Măsurarea lungimii lor reprezintă o metodă de estimare a îmbătrânirii celulare.
Persoanele care sunt sau care au fost deprimate prezentau telomeri mult mai scurţi decât persoanele care nu au experimentat niciodată episoade de depresie. Aceste diferenţe au rămas chiar şi după ce autorii studiului au eliminat din ecuaţie diferenţele de stil de viaţă, precum abuzul de alcool şi fumatul.
Mai mult decât atât, voluntarii care prezentau cele mai severe forme de depresie cronică aveau cei mai scurţi telomeri.
Autorii studiului sunt de părere că scurtarea telomerilor reprezintă o consecinţă a reacţiei pe care o are organismul la stresul produs de depresie.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu deocamdată cu exactitate dacă acest proces este vătămător pentru starea generală a organismului şi dacă poate fi inversat.
