Cum te poți vindeca de alergii. Singurul tratament care se adresează cauzei, disponibil și în România

Cum te vindeci de alergii. Inclusiv alergia la ambrozie se poate vindeca prin desensibilizare. A început sezonul ambroziei, iar persoanele alergice au probleme medicale (rinită, conjunctivită sau astm) din cauza sensibilizării la polen. Singurul tratament care se adresează cauzei bolilor alergice este desensibilizarea.

Procedura se poate face la polen, dar și la alte alergene și se realizează în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB). Consultația la medicul alergolog și testele cutanate sunt decontate de CASMB, mai exact se fac pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Cum te vindeci de alergie

Dr. Brîndușa Petruțescu, medic specialist alergologie şi imunologie clinică, în cadrul SUUB explică ce presupune desensibilizarea și cum trebuie făcută:
ℹ️În cazul alergiilor, pe lângă tratamentul simptomatic, care nu rezolvă problema, ci doar ameliorează simptomele, există și varianta de desensibilizare, deseori comodă și ușor de administrat chiar la domiciliu, de către pacient.

ℹ️În cazul polenurilor, tratamentul se face 6 luni pe an, timp de 3 ani consecutiv. Așadar, procedeul trebuie repetat trei sezoane consecutive.

Dacă întrerupem, procesul trebuie reluat. Este foarte important de precizat că tratamentul trebuieînceput cu  3- 4 LUNI ÎNAINTE DE DEBUTUL SEZONULUI DE POLENIZARE, deci înainte de a fi polenul prezent în aer, pentru ca atunci când apare polenul, organismul să fie pregătit. Acest proces de desensibilizare induce toleranța și pregătește organismul pentru contactul cu polenul, care este brusc și puternic.

Simptomele sunt întotdeauna mai rele la debutul sezonului decât la sfârșitul lui.
ℹ️Așadar în cazul polenului de graminee (care la noi în țară au sezonul de polenizare major în lunile mai și iunie) procesul de desensibilizare trebuie început în lunile ianuarie- februarie pentru a putea crește dozele și a atinge toleranța până la debutul sezonului de polenizare iar pacientul să nu mai aibă nici un simptom. Efectele desensibilizării se văd încă din primul sezon.

Alergia la ambrozie se vindecă

Polenul de ambrozie este un alergen foarte puternic și inclusiv desensibilizarea e foarte greu tolerată de către pacienți. Poate să apară o ușoară mâncărime sub limbă dar sunt și pacienți care se umflă sub limbă sau cărora li se umflă buzele în cadrul acestui proces de desensibilizare, alții se plâng de dureri de stomac. Deci sunt reacții adverse, dar care pot fi tratate.

Tratament decontat

ℹ️Tratamentul nu este compensat, nu este decontat de Casa de Asigurări și se face doar sub îndrumarea medicului alergolog. Prima doza trebuie administrată întotdeaună în cabinetul medical sub supraveghere, pentru că pot apărea reacții adverse.

ℹ️Așadar, cu BILET DE TRIMITERE de la medicul de familie, pacientul vine la medicul alergolog care efectuează testarea cutanată alergologică prick. Dacă testul este pozitiv și e corelat cu simptomele se poate începe desensibilizarea. Pacientul primește rețeta, cumpară din farmacii preparatul și vine să ia prima doză în spital sub supraveghere.
Pacienții trebuie să înțeleagă că, în cazul reacțiilor alergice determinate de polenuri, este bine să intervenim cât mai repede, ca să împiedicăm progresia acestora spre astm”.

 

Recent Posts

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

28 de minute ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

57 de minute ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

o oră ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

2 ore ago

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

2 ore ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic