Sari la conținut

Cum vă puteţi afla riscul de boli cardiovasculare prin verificarea pulsului de la nivelul degetului

Verificarea pulsului degetului ar putea detecta riscul bolilor de inimă, potrivit unui studiu.

Cercetătorii au descoperit că pulsul degetului poate măsura rigiditatea aortei – un factor de risc comun pentru bolile de inimă.

Noua procedură foloseşte un instrument numit transductor care este montat pe deget sau deasupra arterei brahiale, situate pe partea interioară a brațului, exact sub cot.

Această măsurătoare împreună cu vârsta și indicele de masă corporală permite medicilor să afle dacă aorta s-a rigidizat.

În prezent, medicii trebuie să măsoare pulsul arterei carotide de la gât şi al arterei femurale din zona abdomenului pentru a verifica dacă aorta s-a rigidizat.
Testul degetului este însă  mai ușor de folosit şi este aproape la fel de exact, a declarat Gary Pierce de la Universitatea din Iowa, a cărui lucrare fost publicată în jurnalul American de Fiziologie – Heart and Circulatory Physiology.

De asemenea este mai eficientă în cazul pacienţilor obezi, care au un puls femural dificil de măsurat.
,,Tehnica este mult mai eficienă deoarece foloseşte doar o undă de puls din deget sau din artera brahială.
În multe cazuri pot trece ani de zile fără să ne dăm seama că avem probleme cardiovasculare, de aceea, acest nou instrument de măsurare este deosebit de important.

Găsirea unor metode non-invazive şi simple pentru a măsura viteza undei de puls poate ajuta medicii să afle mai uşoar riscul unei persoane de boli cardiovasculare”, a spus prof. Pierce.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel