Sari la conținut

CELE MAI NOI TEHNICI care elimină cuperoza, roşeaţa permanentă din obraji. Plus, de ce nu sunt bune alimentele fierbinți

Afecţiune specifică îndeosebi femeilor, cuperoza se caracterizează prin apariţia unor vinişoare roşii la nivelul feţei, urmată de înroşirea pielii. Cel mai adesea este localizată la nivelul obrajilor şi al nasului.

Ce este cuperoza şi cum se manifestă

Cuperoza este o afecţiune a pielii, care se manifestă printr-o înroșire cauzată de prezenţa unor vase dilatate, vizibile pe faţă. Este mai frecventă la persoanele cu pielea subţire sau cu o elasticitate scăzută a pereţilor capilariai dermului. În mod normal capilarele se dilată pentru a permite fluxului crescut de sânge să treacă, apoi revin la normal. Capilarele mai slabe nu au o problemă în a se dilata, însă nu mai pot reveni la forma iniţială. Tocmai de aceea apare roşeala pe piele. Pe lâgă roşeala care apare cel mai frecvent de-a lungul nasului şi obrajilor, pielea este uscată şi foarte sensibilă. Culoarea sângerie este permanent şi poate fi însoţită de edem sau umflarea pielii. Afectează cu precădere femeile de vârstă mijlocie (30 -50 de ani) şi pe cele cu tenul deschis.

Ce determină apariţia cuperozei

„Atunci când se dilată vasele de sânge apare reţeaua cuperotică ce dă pielii aceea culoare roz-roşie care se accentuează la efort fizic, variaţii de temperatură rece-cald sau consum de alcool”, ne spune Dr. Anca Doboş, medic primar dermato-venerologie, Clinica Hyperion, Galaţi. Principala cauza a acestei afecţiuni este elasticitatea scăzută şi circulaţia sanguină defectuasă. Apoi, genetica poate fi o altă cauză alături de factorii ce ţin de mediul înconjurător (căldura excesivă şi repetată la locul de muncă, expunerile la soare). Tratamentele cosmetice sau substanţele care ajung sa irite tenul îşi pot pune amprenta pe sănătatea pielii noastre, de asemenea. Deşi cuperoza este ereditară, temperaturile foarte joase pot spori riscul de dezvoltare al aceste i afecţiuni. De asemenea, expunerea la temperaturi foarte ridicate sau la vânt rece şi puternic subţiază treptat pielea, la fel ca şi înaintarea în vârstă. În apariţia cuperozei mai sunt implicaţişi factorii endocrini (frecvent menopauza) şi afecţiunile gastro-intestinale: gastrite, colon iritabil, diaree, constipaţie, infecţii intestinale.Nu în ultimul rând, factori declaşatori pot fi şi alcoolul, tutunul, alimentele fierbinţi sau condimentele.

Îngrijire şi tratament

Numai un dermatolog este în măsură să-ţi spună dacă afecţiunea de care suferi este cuperoză sau o altă boală a pielii. Tot el îţi poate prescrie şi tratamentul adecvat.O terapie urmată imediat după apariţia primelor semne opreşte evoluţia bolii şi îi previne recidivele.

Pielea afectată de cuperoză este adesea delicată și sensibilă, de aceea trebuie evitată utilizarea apei fierbiţi sau foarte reci pe faţă, expunerea la soare, alcoolul, ţigările, alimentele picante, stresul. De asemenea, trebuie să se acorde atenţie hipertensiunii arteriale şi să se evite efortul intens desfăşurat în condiţii de căldură, variaţiile bruşte de temperatură, alimentele şi băuturile fierbinţi ori sedentarismul.

Pentru că nutriţia joacă un rol cheie în buna funcţionarea organismului este indicat sa beţi cel puţin un litru de apă pe zi şi mai ales să mâncaţi multe legume şi fructe.

Tenul trebuie curăţat în fiecare zi cu apă calduţă şi săpun delicat care nu irită piela. O mare parte din produsele de machiajusucă tenul, de aceea elepot fi folosite după

ce aţi cerut sfatul unui dermatolog.

„Un tratament foarte eficient este cel cu Lumină Intens Pulsată (IPL) şi lasere cu Nd-YAG. Aceste proceduri închid vasele şi distrug sângele extravazat. Sunt necesare minimum 2 şedinţe pentru un rezultat bun. Este un tratament rapid, de aproximativ 15 minute pentru toată faţa, uşor, eficient, cu rezultate vizibile de la prima şedinţă”, adaugă Dr. Anca Doboş, medic primar dermato-venerologie, Clinica Hyperion, Galaţi.

Alte tratamente efectuate la recomandarea medicului sunt administrarea de antibiotice şi aplicaţii locale cu creme anti-inflamatoare şi antibacteriene; masajul de drenaj sau crioterapia. Aceasta din urmă se efectuează printr-un masaj cu azot lichid, foarte binevenit mai ales pentru că nu are reacţii adverse.

 

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel