vineri, februarie 26, 2021

Sănătatea emoțională a copilului. Buna educație începe cu atenția părinților la sentimentele lui, foarte important aspect pentru dezvoltarea lui sănătoasă.

Sandra Sălăgean

Nu există o formulă perfectă în educație, linia între ce e prea mult și prea puțin este fină, însă specialiștii spun că această linie este evidentă pentru un părinte atent la sentimentele copilului. Cu cât înțelegem mai bine trăirile interioare ale micuților, cu atât mai mult scad șansele să fim luați prin surprindere de apariția unui tantrum.

„A respecta emoțiile unui copil înseamnă a-i permite să simtă cine este, să devină conștient de el însuși, aici și acum. Înseamnă să-i dăm voie să să simtă diferit de noi, să-l considerăm o persoană și nu un obiect”, ne explică psihoterapeutul Elena Iorgulescu. Specialistul nostru are o afinitate pentru copii și a dobândit, de-a lungul anilor, multă experiență în a-i înțelege și în a-i face pe părinți să-și înțeleagă micuții.

Dacă obișnuiți ca atunci când vă dojeniți copilul să folosiți expresii precum „De ce ai făcut asta?” sau „Ție nu ți-e rușine?”, greșiți. Psihologul Elena Iorgulescu explică felul în care micuții percep acest interogatoriu: „Nu întrebați un copil de ce a făcut un anumit lucru, fiindcă în cele mai multe cazuri habar n-are. Motivațiile sale profunde sunt inconștiente. Dacă îl întrebați de ce, se poate simți obligat să răspundă și va construi un motiv plauzibil. Va găsi un motiv și rareori va fi cel adevărat. Copilul este prizonierul reacțiilor emoționale spontane, nemijlocite de gândirea care relaționează lucrurile sau  ierarhizează prioritățile”.

Acceptați „tantrumurile” și înțelegeți-le proveniența

Un lucru interesant este că tantrumurile nu sunt specifice doar copiilor, ci și părinților lor care ajung uneori să se simtă copleșiți de viața cotidiană, îmbinată cu cea de părinte. Și atunci, pentru că și adulții au reacții exagerate, inexplicabile momentului sau conjuncturii, bazate pe oboseală, stres sau neînțelegere, specialistul sfătuiește părinții să accepte și păstreze mereu în gând ideea că „pentru a putea trăi fericiți împreună, e bine să  ne amintim că sunt dependenți de noi și că adulții sunt cei care le purtăm de grijă micuților”.

Când părintele se lovește de o reacție negativă a copilului, de exemplu o criză de nervi în supermarket sau în parc, o supărare exagerată provocată de un lucru banal sau un nonsens, psihologul ne explică pașii care vă ajută să o scoateți la liman: „Copilul vede lumea cu proprii lui ochi. Feriți-vă să-i judecați reacțiile.

Mai întâi, ascultați-l, încercați să vă dați seama ce trăiește, cum asociază lucrurile, ce simte și ce îți spune. Să-l lăsăm întotdeauna să-și exprime emoția, să se descarce prin plânsete, strigăte, tremurături, fără să încercăm să-l liniștim. Plânsul, strigătele și tremurăturile sunt modul lui de a-și exprima suferința, de a-și elibera tensiunile, de a-și reveni. Aveți încredere în aptitudinile lui. Copilul știe ce e bine pentru el. Dacă știți să rămâneți prezenți, să ascultați, să fiți alături de el atunci când plânge, după explozie urmează destindere, încredere, stare fizică de bine.

Dacă sunteți surprinși și nepregătiți în fața emoțiilor intense ale copilului dumneavoastră? Nu înțelegeți ce ar putea declanșa o asemenea reacție? Nu știți să-l ajutați să depășească o încercare? Ascultați-l, coborâți-vă la nivelul lui, priviți-l în ochi, auziți cu urechile lui și puneți-vă următoarea întrebare: Ce simte?”, spune Elena Iorgulescu. Dincolo de ceea ce părinții numesc “moft”, dincolo de comportamentul deplasat, excesiv sau pur și simplu obișnuit, ”trebuie să căutăm emoția, nevoia. Copilul vrea să spună ceva”, adaugă psihoterapeutul.

Întotdeauna există motiv

Orice comportament exagerat și mai ales sistematic are un motiv- indiferent dacă e vorba de o agresivitate sau o pasivitate extremă, de o dependență excesivă față de mamă sau de o gelozie, de incapacitatea de concentrare sau opoziția sistematică. „Nicio carte, nici un specialist nu vă poate oferi răspunsuri universale.  Fiecare copil este o persoană, diferită de celelalte persoane din lume. Un copil se schimbă, evoluează. Nu poartă toată viața aceeași măsură la îmbrăcăminte, nu are mereu aceleași nevoi. La doi ani îi place broccoli la nebunie, iar la trei ani îl urăște. Este important să-i arătăm copilului că recunoașterea și exprimarea verbală a pornirilor celor mai violente nu distrug nici relația, nici persoana”, ne sfătuiește specialistul.

“Înțeleg că ești furios și te iubesc așa cum ești”

Această expresie poate fi foarte liniștitoare în momentele de „nu știu de ce plânge!”. Terapeutul explică și sensul acestei cedări din partea părintelui: „Dacă părinții nu-l lasă să-și exprime furia, copilul o va reprima cu vinovăție și neliniște. Dacă mama lui izbucnește în plâns, își va crea fantasme că poate să-și distrugă mama. Dacă primește o bătaie, poate să-l îngrozească ideea că va fi distrus, mai ales dacă este mic și încă nu face distincția între sine și un altul, fiindcă va percepe loviturile părintelui drept urmarea firească a propriei sale furii. Lacrimile, hohotele, expresiile emoționale sunt vindecătoare. Problema nu este să nu-l rănim pe copil sau să fim nedrepți față de el. Ideea este să-l lăsăm să spună, să-i oferim un spațiu în care să-și trăiască emoțiile și să se elibereze de tensiunile provocate de răni sau nedreptăți”.

Cum își poate dă seama un părinte că micuțul lor are o problemă emoțională în cadrul grădiniței?

Elena Iorgulescu, psihoterapeut: „Părinții, bunicii persoanele cu care intră în contact cel mai des copilul sunt cei care observă schimbări ce țin de atitudinea, comportamentul, diferit al copilului. Cu cât sunt observate mai devreme cu atât pot fi rezolvate mai ușor. Anumite caracteristici ne pot indica o posibilă problemă în ceea ce privește latura emoțională a copilului: timiditate și tăcere neobișnuită; nervozitate sau iritabilitate; plâns nejustificat; agresivitate verbală, fizică; lipsa capacității de concentrare și tendința de a se lăsa ușor distras de la preocuparea sa; temeri neobișnuite și nejustificate; porniri distructive.

Poate terapia psihologică să ajute copiii și în probleme mai delicate, precum renunțarea la scutece și trecerea la oliță sau în depășirea unor temeri nejustificate (față de animale, de apă etc)?

 „Consilierea psihologică ajută copiii și părinții  să treacă de aceste mici dificultăți, dar cu perseverentă, deschidere și, cel mai important, să găsească specialistul care este acceptat de copil. Nu mergem cu copilul la un psiholog că acesta este cel mai bine cotat, mergem la acel specialist de care copilul simte apropiere, deschidere”.

Ultimele stiri

Parteneri