joi, aprilie 9, 2026
7.4 C
București

Dan Capatos, mesaj tranșant pentru Buhnici: E halucinant!

Din cuprinsul articolului

Dan Capatos, mesaj tranșant pentru Buhnici. Prezentatorul TV a avut o reacție furibundă după declarațiile pe care vlogger-ul le-a făcut în cadrul emisiunii sale de la Antena Stars.

„Eu nu-l cunosc pe George, nu avem nimic de împărțit. Am mers la el acasă, am filmat casa și a fost totul normal. Pe plajă la Neversea a ieșit acest interviu, unde a spus acele lucruri. Am ales să difuzăm materialul, pentru că ni se pare normal.

A fost un lucru asumat din partea lui. El nu a trimis nicio reacție către noi, nu a realizat ce a spus. Acum, George Buhnici a venit cu un drept la replică. Și aici mi se pare o greșeală.

Citeste si…

Cred că din momentul în care a început și a încercat să repare toate aceste prostii pe care le-a spus altfel decât printr-un simplu ‘îmi cer scuze, îmi pare rău, băusem și eu ceva’ care cred că ar fi fost acceptat ca răspuns mult mai rapid și mult mai ușor decât tot baletul pe care a încercat să-l facă după, că-l urmărește nu știu cine, nu știu ce cu războiul…

Dar să legi frânturi de puzzle-uri de acolo, de acolo și de acolo. Asta înseamnă să fii un pic paranoic când nu mai reușești să vezi cu adevărat ce se întâmplă. N-a făcut asta și a postat pe blogul lui o explicație. E halucinant”, a transmis Dan Capatos, în emisiunea pe care o moderează la Antena Stars.

Citeste si…

Declarațiile lui George Buhnici

Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor!

Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală (…)

Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâ*e și la bu*i? Aia vreau să văd la mare! (…) Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră.

Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?” – a spus George Buhnici, stârnind un val imens de intrigi în rândul opiniei publice.

Citeste si…

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Săptămâna Mare aduce o resetare karmică rară pentru două zodii. Universul le oferă bani și noroc din plin

Săptămâna Mare vine cu o încărcătură emoțională puternică pentru...

6 secrete ale sportului pentru sănătate. Cum să faci mișcare corect chiar dacă ai probleme medicale

Activitatea fizică este astăzi considerată unul dintre cele mai...

Contestarea deciziei de pensionare: Ce poți face dacă statul ți-a dat mai puțin decât meriți

Dr. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății Românești de...

Țara din Europa unde câștigi mii de euro fără facultate. Se caută masiv angajați

Luxemburgul vine cu vești bune pentru cei care își...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

VIDEO. Mesaj inedit din spațiu: „Să îndrăznim să visăm măreț împreună”

Astronauții echipei Crew-12 au fost lansați în spațiu vineri,...

Giulia, mesaj de adio după aproape 20 de ani petrecuți împreună: „Îți mulțumesc”

Giulia Anghelescu trece printr-un moment extrem de dureros, după...

Citește și