Din cuprinsul articolului
Dan Negru a redactat adevărul dureros cu privire la felul în care a fost tratată Mădălina Manole în ultimii ani ai vieții sale.
”Prima victimă celebră a discriminării de vârstă a fost Mădălina Manole. Văd știri despre comemorarea ei zilele astea, zilele în care se vorbește mult despre bătrânețe. Mădălina era considerată bătrână la 35 de ani! „Trecută de prima tinerețe” scriau ziarele despre ea la 35 de ani! Era mult mai tânără decât sunt azi Smiley sau Delia, era de vârsta lui Dorian Popa, azi. N-am știut niciodată cum să-i explic de ce televiziunile n-o mai voiau atunci. Era perioada în care televiziunile și radiourile căutau doar publicul tânăr între 18-49 ani și orice părea vechi sau românesc era respins. Mădălina n-a rezistat. Să n-o judecăm! „Dacă îi judeci pe oameni, nu ai timp să îi iubești” credea Maica Tereza. Moral, noi toți ăștia care ne-am făcut treaba prin televiziuni, prin agenții de publicitate sau prin media în anii ăia suntem criminalii Mădălinei. Noi, toți asasinii ei! Mădălina a fost prima victimă a discriminării de vârstă din showbizu’ românesc! Și noi, complicii crimei. Să ne învățăm măcar copiii că a înainta in vârstă nu însemnă că îmbătrânești. Însemnă ca trăiești!” a scris Dan Negru, pe Facebook.
In ziua in care ar fi facut 43 de ani, Madalina Manole s-a sinucis, lasand in urma ei numeroase intrebari fara raspuns, dar si un gol imens in sufletele celor dragi.
Biletul de adio scris de Mădălina Manole
„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni si sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos! Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea (…)
Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu, voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Și totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Aşa gândesc eu, aşa trebuie! Cum să închei rândurile astea? Cum? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu!”.
