Sari la conținut

Daniel Buzdugan: S-ar putea ca într-o bună zi și noi să ne luăm doar două hainuțe și familia și să plecăm încotro vedem cu ochii!

Daniel Buzdugan a transmis un mesaj emoționant în contextul situației actuale din Ucraina. Acesta spune că trebuie să ne folosim de ,,arma” rugăciunii, ca să ne ierte Dumnezeu pentru că am stricat rânduiala lui.

„Vremurile sunt tulburi. Să ne folosim de ,,arma” rugăciunii, ca să ne ierte Dumnezeu pentru că am STRICAT RÂNDUIALA LUI, în care am fost creați și am sluțit frumusețea pe care ne-a lăsat-o!

Să iertăm și să ne cerem iertare! Să ne spovedim și să ne împărtășim cât mai curând, ca să fim curați la suflet, pentru încercările ce vor veni, că s-ar putea ca într-o bună zi și noi să ne luăm doar două hainuțe și familia și să plecăm încotro vedem cu ochii!

Va greu, dar va fi mai ușor de răbdat și va fi mai dulce amarul pahar al durerii pentru omul care îl va avea în suflet pe Hristos! Cu dragoste”, a transmis Daniel Buzdugan.

Autorităţile spun că România ar putea primi 500.000 de refugiaţi ucraineni. Aceştia ar urma să fie găzduiţi iniţial în tabere amplasate în patru judeţe, respectiv Maramureş, Botoşani, Suceava şi Tulcea.

Însă şi alte judeţe, cum ar fi Braşov, Galaţi sau Vaslui, s-au arătat dispuse să cazeze refugiaţi din Ucraina.

O tabără din dotarea ISU ar putea primi 200 de persoane

Între timp, în ţară au intrat, deja, câteva sute de cetăţeni ucraineni, în principal de origine română, din localităţile aflate în apropierea graniţei.

La Brăila au fost găsite locuri de cazare şi personal care să îi poată ajuta pe refugiaţi, iar la Suceava, o tabără din dotarea ISU ar putea primi 200 de persoane.

Până în momentul de față, această tabără nu a fost montată, având în vedere că nu au fost solicitări din partea cetățenilor ucraineni care, încă din cursul zilei de ieri, au intrat în număr foarte mare în județul Suceava, prin Vama Siret.

Tabăra mobilă este operativă, personalul este pregătit pentru ca la nevoie să fie montată. Este compusă din 30 de corturi de cazare, fiecare cu o suprafaţă de 25 metri pătrați, în care se află în total aproximativ 200 de paturi.

ISU Suceava mai are la dispoziție și trei corturi pentru servit masa. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a solicita a Departamentului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului pentru Situații de Urgență un număr suplimentar de cinci tabere mobile pentru sinistrați pentru județul Suceava.

Într-o primă etapă, două tabere ar urma să fie amplasate în Siret și Vicovu de Sus, iar în a doua etapă celelalte trei tabere vor fi dispuse în alte localități aflate în apropierea graniței cu Ucraina.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel