Sari la conținut

De când s-a declanșat pandemia, omenirea nu a invățat din greșelile comise. Iată ce dezvăluie un raport

Multime de oameni
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Un miliard de oameni va avea osteoartrita pana in 2050

Din cuprinsul articolului

Pandemia de coronavirus a pus la încercare pregătirea populației, la nivel mondial. Inegalitatea, dezinformarea și sistemele de sănătate fragile au fost elementele principale care au făcut diferența în evoluția pandemiei.

Potrivit unui raport, omenirea nu a învățat nici acum din greșelile comise la începutul pandemiei.

Multe țări se confruntă cu administrarea vaccinurilor, iar majoritatea țărilor sărace nu au reușit să administreze încă vaccinurile necesare pentru a dobândi imunitate.

Astfel, de la începutul pandemiei, multe tragedii ar fi putut fi evitate dacă mobilizarea ar fi avut loc la timp, cu resursele necesare.

Omenirea nu a învățat din greșeli

Omenirea nu a învățat din greșelile comise de când s-a declanșat pandemia de coronavirus și a acționat prea puțin pentru a ajunge la soluții, se arată într-un raport dat publicității la Berlin, potrivit RRA.

Raportul a fost redactat de un organism independent care monitorizează problemele de sănătate de pe glob, creat de Organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială.

Este al doilea raport al acestui for, care se referă la pandemia de coronavirus, iar autorii susțin că eșecul liderilor lumii și al tuturor celor implicați în gestionarea epidemiei a avut rădăcini în inegalitate și lipsa de acțiune, fiind exacerbat de diviziunea geopolitică.

Pandemia a arătat o lume inegală, divizată și iresponsabilă, se scrie în raport, care amintește că numărul deceselor provocate de COVID-19 se apropie de pragul de cinci milioane.

Autorii salută progresele obținute în administrarea vaccinurilor – peste șase miliarde de doze în lume, dar denunță faptul că doar 1,4% din locuitorii țărilor sărace au putut primi serul.

Unul din experții în ajutor umanitar care a elaborat documentul se referă la numeroasele tragedii din ultimul an, precum distribuția inegală a vaccinurilor, lipsa de oxigen din spitale, generațiile de elevi care nu au acces la educație, dar și sistemele de sănătate fragile.

Organismul conchide că este necesar un contract social global, pentru că lumea a arătat că nu este pregătită să răspundă problemelor ridicate de pandemie.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel