Sari la conținut

De câți bani are nevoie, o familie formată din doi adulți și doi copii, pentru un trai decent în România

cumpărături
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Valoarea coșului de cumpărături

Mai multe studii de profil au ajuns la concluzia că o familie formată din doi adulți și doi copii poate trăi teoretic decent cu aproximativ 9.900 de lei lunar. În realitate, costurile sunt mult mai mari.

Și asta pentru că cercetarile nu țin cont de cheltuielile neprezăvute și nici de lucruri obișnuite în multe case, cum ar fi meditațiile pentru cei mici, ieșirile în parc sau activitățile extra-școlare. Nu este calculat nici transportul, iar autorii cred că românii merg într-o singură vacanță pe an, obligatoriu, cu trenul.

O familie cu un copil are nevoie de venituri de minim 8.205 lei pe lună pentru a avea un trai decent, cu 15% mai mult decât în toamna trecută, iar o persoană singură adultă s-ar descurca cu 3.807 lei pe lună (+16%), arată un studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România despre valoarea coşului minim de consum raportat la luna septembrie.

În cazul unei familii de doi adulţi fără copii, coşul minim este de 6162 lei pe lună.

Potrivit analizei, o familie cu doi copii are nevoie de cel putin 9.978 lei pe lună pentru a acoperi nevoile unui trai decent, în creştere cu 15,2% fată de perioada similară din 2022. Din suma totală, cea mai mare parte reprezintă cheltuielile cu locuinta, estimate la 2.894 lei, cu 27% mai mari fată de toamna trecută. Pe locul doi se află mâncarea, cu o medie de 2090 lei pe lună, în creştere cu 10%.

Actualizarea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2023, raportat la luna septembrie 2022.

Potrivit analizei, creşterea valorii totale a coşului de consum e determinată de creşterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (apă, energie electrică, gaz şi energie termică).

Coșul de consum pentru un trai decent – doi adulți și doi copii

  • Alimentația 2090 lei
  • Îmbrăcăminte și încălțăminte 949 lei
  • Locuința 2894 lei
  • Dotarea locuinței 263 lei
  • Cheltuieli cu locuința 764 lei
  • Produse de uz casnic și igienă personală 316 lei
  • Servicii 604 lei
  • Educație și cultură 722 lei
  • Îngrijirea sănătății 154 lei
  • Recreere și vacanță 315 lei
  • Fondul de economii al familiei 907 lei
    TOTAL – 9978 lei

sursă: studiu Friedrich-Ebert Stiftung

Sursă foto: Shutterstock

Veniturile medii şi minime ale unei familii cu doi adulți și doi copii

  • Câştig salarial mediu: 4531 lei/ persoană x 2 = 9062 lei
  • Alocaţie: 256 lei/ copil x 2 = 512 lei
  • Total venituri medii: 9574 lei
  • Total cheltuieli minime: 9978 lei
  • Salariu minim net: 2.079 lei/ persoană x 2 = 4158 lei
  • Alocaţie: 256 lei/ copil x 2 = 512 lei

Total venituri minime: 4670 lei

Total cheltuieli minime: 9978 lei

Practica bate teoria

Totuși, în aceste calcule nu sunt incluse meditațiile copiilor, alte activități extra-școlare, caiete speciale cerute de profesori sau învățători.

În plus, cercetătorii au luat în calcul o familie care are un apartament cu trei camere pentru care nu plăteste rate sau chirie, nu are mașină și merge în vacanță o singură data pe an. Și atunci cu trenul, dar nu mai mult de 300 de km.

Pe de altă parte, spun sociologii, ca să aibă din ce să trăiască românii nu mai fac economii și nici nu investesc în sănătate și în educație.

Dan Petre, sociolog: „Sunt segmente de populație din România care pur și simplu nu au acces la acel nivel de cheltuieli. De exemplu cheltuielile cu sănătatea.

Sumele sunt foarte mici prin comparație cu cheltuielile pe care le avem cu sănătate. Și ce este de remarcat că într-adevăr categoria cea mai consistentă este cea cu cheltuielile pentru locuințe, aici costurile literalmente au explodat și apoi cele cu alimentația”.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel