Sari la conținut

De ce aleg oamenii să își ia viața? Semnele de alarmă și sfaturi importante pentru a evita o tragedie

depresie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Semne de depresie, ce sunt confundate ușor cu alte afecțiuni

În numai 24 de ore, România s-a confruntat cu un record de decese prin suicid. Psihologii atrag atenția că acest lucru este alarmant și ascunde lucruri cutremurătoare.

Persoanele care recurg la această decizie au o suferință foarte apăsătoare, anunță specialiștii. De fapt, ei suferă de atât de mult timp încât nu mai văd altă cale de ieșire din această suferință și aleg, în final, să își ia propria viață.

Ligia Moise, psiholoc clinician, a vorbit despre ce se ascunde în spatele acestui act.

Ce se află în spatele sinuciderii?

Explicația este aceea a unei suferințe, de cele mai multe ori tăcute, neexprimate, cu care oamenii cred că pot să facă față, și la un moment dat sunt copleșiți. Ori că sunt copleșiți de o tristețe foarte mare căreia noi îi spunem depresie sau e o anxietate generalizată și trec așa, dintr-un atac de panică într-un atac de panică și sunt într-o permanentă stare anxioasă.

La un moment dat, dorința lor e să scape de această suferință. Trebuie să înțelegem că oamenii care comit actul de suicid sunt oameni a căror dorință nu este să moară, ci dorința lor ese să nu mai sufere.

Și pentru că nu găsesc soluția, pentru că li s-a îngustat câmpul conștienței și nu mai văd nicio ieșire din situația aceea terifiantă, copleșitoare, la un moment dat ei nu văd altă soluție decât acest act”, a spus specialistul, la Antena 3, în cadrul emisiunii „News Hour with CNN”.

Semne de alarmă și simptome

„Sincer vorbind, pe unii pandemia i-a prins într-un supraplin din viața lor, din povestea lor de viață și nu mai aveau unde să se ducă, au fost copleșiți.

1. Aveți grijă de igiena dumneavoastră mentală. Aveți grijă să aduceți bunul și frumosul în viața voastră, ca să nu ajungeți într-o situație limită.

2. Dacă vedeți pe cineva din jurul vostru, un prieten, o rudă, care e apatic, și-a pierdut intresul pentru lucrurile care altăadată îi făceau plăcere, doarme mai mult sau are insomnii, mănâncă mai mult sau, din contră, slăbește mult în ultima vreme, nu mai dă randament la școală sau la serviciu, nu mai poate performa… toate acestea sunt semne care ne arată instalarea unei depresii sau a unui sindrom anxios depresiv.

Nu vă mai feriți să spuneți: Sunt îngrijorată de starea ta și aș vrea să-ți fiu de folos. Faceți programare la un psiholog sau psihiatru și dacă nu poate sau nu vrea, luați persoana de mână și mergeți cu ea la specialist. Apoi degeaba plângem!”, a mai spus psihologul.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel