Sari la conținut

De ce e bine să mâncăm de cinci ori pe zi?

Sursă: arhiva doctorulzilei.ro

În urma celor mai recente studii efectuate de către nutriționiști s-a dovedit faptul că implementarea unui program alimentar ce consta în 3 mese principale şi 2 gustări (la ora 10 a.m. şi la ora 16 p.m.) se pot obține rezultate mult mai bune în lupta împotriva kilogramelor în plus şi mai ales în menținerea pe termen lung a greutății ideale. În mod paradoxal cu ajutorul celor 5 mese zilnice se poate consuma o cantitate mai mică de alimente decât în cazul programului clasic de 3 mese pe zi deoarece în ultimul caz mesele sunt spațiate de intervale mari de timp. Cu alte cuvinte cei care îşi iau micul dejun la 7.00 vor consuma mult mai multe calorii la prânz faţă de cei care îşi programează o gustare la ora 11 deoarece senzația de foame apărută în intervalul de aprox 5 ore de pauză alimentară îi va determina să îşi umple farfuria până la refuz.

De asemenea porționarea rației calorice în 5 mese pe zi este de ajutor şi la menţinerea unui tub digestiv sănătos. Ingerarea unei cantităţi mai mici la intervale regulate de timp şi păstrarea acestui obicei timp de câteva săptămâni va putea remedia şi simptome ca: balonarea, greața saui tulburările de tranzit intestinal.

Cum să ne organizăm?

Un program fix al meselor are multiple beneficii asupra stării de sănătate. Stimularea metabolismului şi creșterea nivelului de energie al organismului sunt doar câteva din “minunile”pe care le poate face respectarea orelor fixe de masă. Continuarea pe dralinpopescu.ro.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel