De ce este indicat vinul persoanelor care au suferit un infarct

Este un fapt deja cunoscut că vinul, în cantităţi moderate previne bolile de inimă, însă cercetătorii au descoperit că îi ajută şi pe cei care au suferit deja un atac de cord. Potrivit unui studiu recent, două pahare de vin roşu pe zi scad cu 13% riscul de infarct, în cazul persoanelor care au suferit deja unul. Flavonoidele pe care le conţine vinul roșu scad colesterolul rău din sânge, iar resveratrolul împiedică formarea cheagurilor de sânge prevenind apariția problemelor cardiovasculare.

Cercetarea publicată în Jurnalul Internaţional de Cardiologie este printre primele care au analizat efectele consumului de vin asupra celor care au probleme serioase cu inima.

Cercetătorii atrag, însă atenţia că vinul are aceste beneficii doar în cazul femeilor şi bărbaţilor care consumă regulat, nu şi pentru cei care nu obişnuiesc să bea vin. Consumul de vin ar trebui să fie combinat cu o dietă echilibrată şi un stil de viaţă sănătos.

Recent Posts

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

26 de minute ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

55 de minute ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

o oră ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

2 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

2 ore ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic