Din cuprinsul articolului
De ce nu este bine să mâncăm la all inclusive: „Riscăm cine știe ce boli”. Iată ce spune un turist despre mâncarea de la hotelurile din Bulgaria.
Nemulțumiți de condițiile oferite pe litoralul românesc, tot mai mulți aleg destinații diferite, cele mai populare fiind Bulgaria, Grecia, Turcia, Spania, Italia.
Chiar dacă prețurile par mai mici, nu întotdeauna totul este de lăudat. Dimpotrivă, concediile în afara țării se pot dovedi și dezastre. Iar experiențele de coșmar pot fi întâlnite și acolo unde așteptările sunt mari. Ca la pomul lăudat…
Cu o situație mai puțin plăcută s-a confruntat un român care a fost în Bulgaria la ultra all inclusive. Conaționalul nostru s-a întors acasă extrem de nemulțumit și decis să facă demersuri pentru a-și recupera o parte din banii cheltuiți.
Într-o amplă postare pe pagina de Facebook ”Travel în Bulgaria – Călător în Bulgaria” turistul român dezvăluie pas cu pas strategia folosită de unii bucătari bulgari pentru a masca diverse gusturi nedorite ale mâncărurilor.
Dată fiind experiența sa în domeniul gastronomic, românul avertizează că turiștii care consumă la astfel de locații pot să se aleagă cu o serie de boli digestive.
”Mâncarea. CANTINĂ!!!!! La Ultra All Inclusive băuturile trebuie să fie îmbuteliate. Ei le aveau la… dozator. Calitatea lor? Dacă vă spun că am luat o gură de Cola și atât în 7 zile?
Carnea veche și gătită cu sosuri și multe condimente. La experiența pe care o am lucrând în domeniu, vă spun că asta e metodă de acoperire a gustului de vechi, rânced. Așa că, m-am mulțumit cu grătar (a fost de 2 ori în 7 zile).
Pizza era o glumă de aluat cu salam prăjit anterior tocmai pentru a ascunde defecte. Paste cu ketchup de la tub (alea se vroiau a fi bologneze), și baclava care avea gust de ulei uitat la soare.
Ce se putea mânca? Orez, cartofi, salatele proaspete (dacă erau) și ceva chestii la micul dejun.
Da, recunosc, am mâncat la restaurante în Sunny Beach și Nesebar Old Town, că la Planeta riscăm cine știe ce boli digestive”, se plânge românul.
După ce a ajuns acasă, acesta spune că a contactat serviciul management al grupului hotelier printr-o asociație de avocați pentru returnarea parțială a banilor.
Acesta se mai plânge că nu a beneficiat de ofertele afișate pe site de locația turistică. E vorba de minibar, Aquapark (2 tobogane) și un program full la saună, potrivit Fanatik.
Ancheta în cazul celor 17 pacienți decedați de la Spitalul Sf. Pantelimon a ajuns la…
Miercurea Mare. În Miercurea Mare este Cina cea de Taină a Fiului lui Dumnezeu cu Apostolii,…
Ce să alegi pentru masa de Paște, măsline negre sau verzi? Măslinele negre și cele…
Omul de știință britanic Alan Turing s-a impus ca un simbol al secolului XX datorită…
Doctorul Tudor Ciuhodaru a discutat despre starea de sănătate a renumitului actor Florin Piersic, exclusiv…
Săptămâna Patimilor reprezintă o perioadă de smerenie și purificare spirituală pentru credincioși în preajma celei…