Sari la conținut

De ce nu mai este valabil testul negativ la o rată de incidență peste 6 la mie?

Joi seară, CNSU a adoptat o serie de noi decizii pentru localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 depășește 6 la mie. CNSU a adoptat o hotărâre care prevede ca masca să devină obligatorie și în spații deschise, accesul la activități se face doar la 50% capacitate și doar pentru cei care sunt vaccinați sau au avut COVID, magazinele se închid la ora 22.00 în loc de 18.00, acolo unde se impune carantina de noapte. Școlile, în schimb, rămân deschise și după ce această incidență este depășită.

„Sunt două modificări. Cea referitoare la școli și am spus acolo că rămân cu prezență fizică (peste 6 la mia de locuitori – n.r.) şi vor fi acele teste non invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătății şi Ministerul Educației, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână.

Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activitățile așa cum sunt, activitățile economice, şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activități, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces.

Ni se spune de la specialiști că e mai sigură această variantă, cei care sunt testați se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc mai mare, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala, și atunci, pentru cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală, riscurile sunt mai mici, chiar dacă se infectează din nou.

E un fel de managementul riscului, de a reduce riscul pentru aceste persoane să se îmbolnăvească și apoi să aibă complicații.

Masca a rămas, peste 6 la mie, dar în aer liber, în zone aglomerate.

Pe timp de noapte, circulația rămâne pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală”, a explicat Florin Cîțu, joi seara, la TVR.

„Mă vaccinez cu doza a treia, foarte curând, o să vă anunţ”

Tot în cadrul emisiunii mai sus menționate, Premierul Florin Cîţu a declarat că îşi va administra doza a treia de vaccin anti-COVID.

„Mă vaccinez cu doza a treia, foarte curând, o să vă anunţ”, a declarat Florin Cîţu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel