Sari la conținut

De ce rămân bărbații în căsnicii nefericite: 6 motive absurde și triste. Tu știi care sunt?

femei nefericite
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
femei nefericite

De ce rămân bărbații în căsnicii nefericite. Probabil cunoașteți și voi sau ați auzit de un bărbat care se plânge mereu de relația lui nefericită, de cât de trist este sau cât stres și supărare îi provoacă nevasta.

Întrebarea pe care și-o pun majoritatea femeilor este: dacă el este atât de nefericit, de ce rămâne cu ea?

În unele cazuri, motivele pentru care bărbații rămân în relații nefericite sunt similare cu motivele pentru care femeile rămân în relații nefericite.

Dar, bineînțeles că, potrivit, yourtango.com, există și alte motive pe care femeile nici nu ar putea să le bănuiască.

Motive pentru care bărbații rămân în relații nefericite: 1. Are o soție frumoasă

Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că a avea o soție, o iubită sau o parteneră frumoasă este important pentru un bărbat. A avea o parteneră atractivă alături este un impuls pentru ego-ul său.

Dacă ea este atrăgătoare, el se simte validat. Chiar dacă ar putea să aibă lipsuri în alte domenii, o parteneră atractivă îi va spori încrederea.

Deci, dacă ea îl face nefericit, el devine economist – prețuiește el mai mult frumusețea ei decât fericirea propriei relații? În multe cazuri, bărbații vor alege frumusețea înaintea satisfacției.

Și dacă i se va părea că nu va mai putea găsi o nevastă așa frumoasă, el va fi dispus să suporte mizeria pentru a simți în continuare acel impuls de încredere la sfârșitul zilei.

2. Este sentimental în legătură cu relația

Bărbații pot fi sentimentali când vine vorba de relații. Dacă un bărbat a fost cu cineva de mult timp sau a împărtășit momente intime cu ea, atunci va simți o fidelitate profundă și o loialitate față de ideea de relație.

Aceasta înseamnă că va continua să se gândească că relația este ca în urmă cu ani sau luni, în loc să privească relația așa cum este.

El va rămâne în relație în primul rând pentru a retrăi vremurile bune. El este incapabil să renunțe la o idee pe care a avut-o despre femeia cu care a fost și rămâne blocat într-un ciclu de nefericire.

Motive pentru care bărbații rămân în relații nefericite: 3. Latura fizică este prea bună pentru a renunța

Uneori, bărbații vor rămâne într-o relație nefericită, deoarece este o cale ușoară spre sex – nu trebuie să meargă în altă parte să o caute și nu trebuie să-și facă griji de ce nu au parte de așa ceva.

Dar apoi, poate rămâne într-o relație nefericită dacă sexul este deosebit de bun. Dacă femeia îl face să se streseze de cele mai multe ori, dar ea aduce ceva în plus în dormitor, el se va gândi la asta la fel de mult cât se gândește la cât de nefericit îl face ea.

Așa cum sexul este un motiv pentru care bărbații părăsesc relațiile, poate fi un motiv pentru a rămâne într-una, chiar dacă el este nefericit.

4. El crede că nu există alte opțiuni

Frica de necunoscut este o motivație puternică pentru oameni. Poate fi și un puternic motivator pentru o relație. Un bărbat va rămâne într-o relație nefericită dacă crede că este singura relație pe care o poate găsi.

Are balta pește, cum s-ar spune, dar dacă crede că nu poate obține o altă femeie, probabil că va continua să revină la o relație dureroasă și nefericită din singurătate și disperare. Pentru bărbați, diavolul pe care îl cunoști poate fi mai bun decât îngerul pe care nu-l cunoști.

Motive pentru care bărbații rămân în relații nefericite: 5. Vrea să o păstreze doar pentru el

Aceasta este, în principiu, vorba despre gelozie. Dar atunci când un bărbat are sentimente puternice de atașament pentru o femeie, el poate deveni extrem de posesiv. În această etapă, s-ar putea să nu-i pese cât de nefericită este relația – pentru că gândul că ea este cu altcineva îl va face mai nefericit.

6. O iubește și rămâne optimist

Dacă are mai multe experiențe legate de relația de cuplu, un bărbat știe că nicio relație nu va fi vreodată perfectă. Se va găsi cineva care să-l enerveze la un moment dat. Frustrarile vin cu responsabilitatea de a fi într-o relație angajată, iar renunțarea nu este răspunsul.

Acest tip de bărbat rămâne pentru că speră că lucrurile vor merge mai bine și nu mai rău.

Își dă seama că până nu va remedia greșelile în sine și se ocupă în mod corespunzător de relația în cauză, nu este nevoie să treacă la următoarea femeie pentru că va ajunge de unde a plecat, repetând aceleași greșeli.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel