Sari la conținut

De la ce apare celulita? Medic: acest lucru înrăutăţeşte aspectul „coajei de portocală”

Celulita deși nu este o boală în sine, afectează încrederea în sine atât în rândul femeilor, cât și în rândul bărbaților. Celulita se regăsește sub piele, ca o acumulare de țesut adipos. De cele mai multe ori, celulita este localizată la nivelul copselor, șoldurilor, feselor, însă poate fi regăsită și pe abdomen, gambe sau brațe.

Estimările specialiștilor spun că între 80-90% dintre femei se vor confrunta cu celulită la un moment dat, adică cu aspectul tipic și textura denivelată de “coajă de portocală”. Deși poate să apară la pubertate, celulita este mai frecventă odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce femeile îmbătrânesc, pielea devine mai subțire și mai neelastică, astfel încât celulita devine mai evidentă.

„Celulita, medical vorbind, este o boală inflamatorie infecţioasă acută.

Îi spunem celulită acelui aspect inestetic asociat coajei de portocală. Se întâlneşte în jumătatea inferioară a corpului.

Apare din cauza reţelelor de fibroză care leagă pielea de ţesuturile profunde.”, a explicat medicul dermatolog Cristina Safta la Antena 3.

De la ce apare celulita

„De foarte multe ori, un exces de ţesut adipos cauzat ori de alimentaţie, ori de tulburările hormonale, aduce pielii acest aspect de coajă de portocală, uşor inestetic.

Celulita apare preponderent în rândul femeilor încă din adolescenţă, dar nici bărbaţii nu sunt feriţi de această problemă.

Cât contează alimentaţia în prevenţia celulitei

Contează enorm şi alimentaţia, dar şi mişcarea. În primul rând, alimentaţia, întrucât acest aspect inestetic al pielii se poate agrava şi în funcţie de ceea ce consumăm.

Dacă avem o alimentaţie nesănătoasă, bogată în factori care ne cresc inflamaţia în corp, automat vor înrăutăţii şi statusul celulitei. Consumul exagerat de sare agraveză celulita.

Putem să bem ceai verde. E foarte bun antioxidant și în același timp are un rol ușor diuretic, care ne scapă de retenția de apă pe care o putem avea.

Mai există tratamente care au la bază ultrasunete, laser sau platforme care pot să scadă țesutul adipos în procente și chiar să spargă benzile de fibroză, cele care cu adevărat dau aspectul de coajă de portocală.

Toate fructele, legumele, dar şi adoptarea unei diete mediteraneene, pot duce la îmbunătățire vizibilă a pielii.

Ce înrăutăţeşte aspectul „coajei de portocală”

Femeile au o insuficienţă venoasă cronică, adică au varice. Li se umflă picioarele, iar stilul de viață sedentar presupune fix aceleași lucru şi astfel se înrăutăţeşte şi acest aspect inestetic al pielii.

Şi în cazul bărbaţilor celulita este dată tot de excesul de ţesut adipos. Cu toate acestea, femeile sunt înzestrate cu un procent mai mare de ţesut adipos.

Gena este un factor foarte important. De obicei, moștenim de la părinții noștri şi această celulită. Pe de altă parte, și grosimea pielii contează parte mult din punct de vedere al fermității. O piele mai fermă presupune şi o piele mai groasă.

Femeile, prin prisma faptului că au un procent crescut de estrogen, un hormon sexual feminin, reușesc să aibă și o piele mai fină, mai frumoasă, dar și mai subțire comparativ cu cea a bărbaților.”, a mai spus medicul dermatolog.

Ce trebuie să știi despre celulită:

  • 80 – 90% dintre femei vor avea probabil celulita de-a lungul vietii.
  • De obicei celulita afecteaza fesele si coapsele, dar poate aparea si in alte zone.
  • Datorita aspectului sugestiv, celulita este denumita popular piele cu aspect de coaja de portocala, branza de vaci sau saltea matlasata.
  • Sunt numeroase tratamente disponibile, insa efectul este in mare parte temporar.
  • O dieta saraca in grasimi, renuntarea la fumat si un stil de viata activ pot ajuta la reducerea aparitiei celulitei.
Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel