Categories: Expertul zilei

De ce pleacă medicii din România? „Ești bun până mori, eventual la locul de muncă”. Semnal de alarmă al unui specialist ATI

De ce pleacă medicii din România? „Ești bun pănă mori, eventual la locul de muncă”. Semnal de alarmă al unui specialist ATI.

Dr. Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, explică într-o postare pe pagina personală de Facebook motivul real pentru care atât de mulți medici români și, mai ales, tinerii absolvenți de medicină pleacă masiv în țările din Uniunea Europeană.

Medici din Romania

De ce pleacă medicii din România?

„La noi nu există nici o preocupare pentru calitatea vietii celui care muncește. Ești bun pănă mori, eventual la locul de muncă. Deficit de medici există cam peste tot în țările civilizate, tocmai de aceea tinerii noștri absolvenți de medicină sau tinerii rezidenți și/sau specialiști sunt acceptati cu brațele deschise în țările UE (medicii români sunt printre cei mai apreciați în lume, oriunde s-ar duce să muncească).

Peste 20.000 de medici pregătiți de România au ales să plece din cauza lipsei condițiilor decente de muncă. Din cauza lipsei de respect din partea societății, din cauza programului infernal de gărzi datorat deficitului enorm de personal din anumite specialități cu grad mare de uzură.

Există o legislație europeană care precizează că timpul de lucru pentru un medic nu poate depăsi 48 de ore pe săptămână mai mult de 6 săptămâni consecutiv (numai în caz de dezastre, calamități etc)”, a scris medicul Laura Zarafin.

Dr. Laura Zarafin: „Nu poti exploata efectiv organisme suprasolicitate”

Din cauza suprasolicitării și stresului, speranța de viață a medicilor este mult mai mică, față de alte categorii profesionale. De aceea speranța de viață a medicilor este mai mică, în general, fată de alte categorii profesionale.

Patologia apărută din cauza organizării neraționale a muncii (suprasolicitare și stres) merge de la colon iritabil la boli cardiovasculare grave, trecând prin boli locomotorii, tulburări imune, fel de fel de dermatite. Practic orice sistem poate fi afectat, problema e care cedează primul.

Mi se pare normal să vorbim deschis despre aceste aspecte. De altfel ni se cere performanță ca în UE, noi fiind mult mai puțini decât ei și muncind în cu totul și cu totul alte condiții.

Nici măcar liberele de după gardă nu se pot lua în Romània, din cauza deficitului de personal. Nu mai spun că toate gărzile, nopțile nedormite, lasă urmări, se adună și te îmbolnavesc de cele mai multe ori.

Oricâte legi ar da orice guvern, oricât ar dori unii să mărească vârsta de pensionare, acest lucru este imposibil de realizat practic. Mai ales în specialitățile cu un grad ridicat de stres fizic si psihic – medicina de urgență, ATI, chirurgiile de orice fel.

Sunt mult prea puțini cei care chiar pot face aceste specialități după 60 de ani. Nu poți îngrădi dreptul la muncă, este foarte adevărat; dar nici nu poti exploata efectiv organisme suprasolicitate.

Întrebare publică: De ce, ca medic, nu ai voie să te pensionezi fără penalizări după 35 de ani de muncă, de cotizație la sistemul de pensii, chiar daca nu indeplinești condiția vărstei de pensionare????”, este mesajul dr. Laura Zarafin.

Recent Posts

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

22 de minute ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

52 de minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

o oră ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

2 ore ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic