Sari la conținut

Medic ATI reacționează la acuzațiile lui Vlad Voiculescu: „Ne-a făcut un foarte mare rău tuturor/ Nimeni nu poate ascunde morții”

Medic ATI reacționează la acuzațiile lui Vlad Voiculescu: „Ne-a făcut un foarte mare rău tuturor/ Nu de alta, dar nimeni nu poate ascunde morții”

Medicul Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, reacționează într-o postare pe contul său de Facebookla acuzațiile făcute de Vlad Voiculescu privind raportarea greșită a morților Covid.

Laura Zarafin a explicat care este procedura înregistrării decedaților Covid și a exclus o posibilă fraudare. Mai mult de atât medicul susține că fostul ministru al Sănătății nu a fost „foarte clar în exprimare”, dar a făcut „un mare rău” tuturor.

Medic ATI reacționează la acuzațiile lui Vlad Voiculescu: „Ne-a făcut un foarte mare rău tuturor”

„Despre numărarea decedaților, mai ales că încă persoane cu forme critice de Covid-19 stau încă în UPU-uri așteptând un loc la ATI !!
Când moare un om, medicul de gardă ATI (pt că de obicei in ATI se întâmplă asta pt că este secția cu cazuri critice) completează o mulțime de acte. Întocmește epicriza de deces care conține toate informațiile despre evoluția pacientului, terapia aplicată, parametri ventilatori și rezultate ale analizelor.
Pune apoi diagnosticele de deces, specificând cauza imediată a decesului precum și cauze antecedente și alte stări morbide importante.

Registratorul medical introduce apoi cardul de sănătate al omului care a decedat în sistem și se trec datele (nu numai decesul ci și nr foii de observație, CNP -ul pacientului și cod de caz de la DSP).

Ideea este că nu ai cum să nu înregistrezi vreun decedat, ba încă asta se întâmplă imediat.

În plus toate documentele merg la medicină legală de unde medicul anatomopatolog eliberează certificatul constatator al decesului în care sunt înscrise cauzele, certificat cu care un membru al familiei merge la starea civilă, la primărie, unde se eliberează certificatul de deces.
Una peste alta, eu nu am înțeles ce a vrut să spună dl fost ministru. Nu a fost foarte clar în exprimare, dar ne-a făcut un foarte mare rău tuturor.
Nu de alta, dar nimeni nu poate ascunde morții, iar despre metoda de raportarea putea să discute altfel.
P.S. Pacienții care decedează cu afectare pulmonară foarte mare, de peste 75%, chiar dacă PCR -ul este negativ (se negativează de obicei după 24 zile), au drept cauză de deces tot disfuncția respiratorie  hipoxică , hipercapnică) care apare prin furtuna citokinică (hiperreacție a sistemului imun la prezența virusului)”, este mesajul medicului ATI Laura Zarafin.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel