Sari la conținut

Decizia Guvernului care vizează fiecare român în parte! Intră în vigoare de astăzi, 1 Februarie 2022. Ce pățesc cei care sunt salariați?

Institutul Național de Statistică a anunțat că începând de astăzi va începe recensământul populației din România.

”Începând cu 1 februarie 2022, debutează recensământul populației și locuințelor, prin desfășurarea primei etape, cea de preluare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date”, informează Institutul Național de Statistică.

Elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

• 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
• posibilitatea autorecenzării – premieră în statistica românească;
• recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
• autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
• chestionarul pentru autorecenzare – disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză.

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în trei etape:

  • 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021;
  • 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare;
  • 16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

„Este primul recensământ din istoria recensămintelor din România în care nu se va folosi hârtia în nicio etapă. El este conceput cu trei etape de desfăşurare, trebuie să le spunem pe toate ca să se înţeleagă mai bine felul în care se va desfăşura”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică, Vladimir Alexandrescu.

Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea ”Recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021”, persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel