Sari la conținut

Declarație controversată: „Dau foc românilor în spitale! Nu vă grăbiți să vă vaccinați!”. Cui îi aparțin aceste acuzații grave?

pacient Covid
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Un nou val Covid

Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, în predica susținută cu prilejul slujbei pentru Sfânta Parascheva, a atac în termeni duri clasa politica, președenția, precum și pandemia de coronavirus.

Epicopul Ambrozie și-a început predica plecând de la reportajele Recorder.

”Zilele trecute, probabil copiii v-au spus, la comandă a apărut un reportaj în care este discreditată Biserica, și pariarhul, si ierarhia, pentru proiectul acesta național de zidire, cu bănuții noștri ai credincioșilor, ai preoților, ai enoriașilor, Catedrala Mântuirii Neamului. (…)

În anul Centenarului singurul proiect de Ţară de la Revoluţia din decembrie a fost Catedrala Mântuirii Neamului. Şi atâta lume şi mii şi zeci de mii de oameni au venit, iar politicienii au venit ca pe covorul roşu, să fie văzuţi, să facă fotografii. Iar preşedintele țării n-a fost prezent (Iohannis a fost în acea zi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, pe tema Brexitului, n.red.).

Preşedintele țării, care nu face nimic pentru țară şi care dezbină, a venit la Comana, s-a plimbat prin pădure cu bicicleta, dar n-a intrat la sfânta mănăstire unde e înmormântat voievodul binecredincios, fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş voievod (în realitate Vlad Țepeș e nepotul lui Mircea cel bătrân, n.red.). Nu au intrat şi nu-i interesează Biserica. Sfidare peste sfidare! Oameni corupţi pe care i-a desemnat miniştri şi prim-miniştri, n-au făcut nimic pentru țară”, spune Ambrozie potrivit Spotmedia.

El și-a încheiat predica spunându-le oamenilor să nu se grăbească să se vaccineze, că dozele cumpărate de Guvern ar fi expirate.

Mai mult, a susținut că incendiile din spitale ar fi fost puse intenționat, pentru ca oamenii să se îndrepte spre sectorul privat. Nu există dovezi pentru niciuna dintre aceste afirmații foarte grave.

Vaccinuri expirate cumpărate de Cîțu, incendii-făcătură: ”Dau foc românilor în spitale!”

”Dvs. sunteţi tineri şi o să trăiţi şi o să vedeţi cum sfârşesc cei care şi-au bătut joc de români. E o chestiune de timp, știți? Să vă rugaţi lui Dumnezeu ca să vă dea putere să vă duceţi crucea mai departe, rămâneţi în Biserică, nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de covid, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Câţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate.

Îşi bat joc de români! Bată-i Dumnezeu să-i bată de duşmani şi să se ridice copiii ăştia crescuţi în Biserică, să se ridice să fie primari, să devină prefecţi, să ajute țara şi poporul, să construiască şcoli…

Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Cum se poate? S-a întâmplat la Bucureşti, pe urmă s-a întâmplat la Iaşi, la Constanţa, ard de vii în spitale! Sigur că e o făcătură! Nu se poate ca în mileniul ăsta al 3-lea în care trăim să nu ai detector de fum acolo, să nu ai paznici de noapte! Să ardă oamenii cu branule pe mâini şi legaţi de pat! Atât de mult şi-au bătut joc de țară şi de noi.

Vor să promoveze mai mult spitalele private, dar cum se poate duce un om cu pensie mică într-un spital privat? Cum să plătească acolo? Grele vremuri am ajuns să trăim. Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni. Avem un Patriarh puternic şi un Sinod cu episcopi care se zbat şi sunt alături de preoţi. Să ştiţi că cine te judecă după aparenţa veşmintelor strălucitoare și aurului de care zic ei că-l purtăm pe veşminte nu cunoaşte cu adevărat Biserica”, și-a încheiat într-un final predica episopul Ambrozie.

Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel