Sari la conținut

Dermatolog: ”Cine nu bea destulă apă are riduri și arată mai în vârstă”. De câtă avem nevoie, de fapt

Câtă apă trebuie să bei. Cunoscuta drept cel mai important element necesar vietii dupa oxigen, apa este tot mai apreciata in ultimii ani ca si aliat de nadejde al celor care isi doresc sa aiba un ten mereu hidratat, luminos si cat mai tanar.

Dr. Ana Maria Vlad, medic specialist dermatolog, vorbeste despre beneficiile apei asupra pielii, despre cantitatea pe care sa o bem zilnic si despre tipurile de lichide pe care este recomandat sa le includem in alimentatie.

Apa este importanta in functia fiecarui organ din corp, inclusiv a pielii, in compozitia careia este prezenta in proportie de aproximativ 64%. Aceasta intra in structura celulelor pielii, dar si a spatiilor dintre celule, fiind importanta in procesul de sinteza al colagenului, in lipsa caruia pielea isi pierde fermitatea si isi face aparitia procesul de imbatranire. Nu in ultimul rand, apa este esentiala si pentru mentinerea filmului hidro-lipidic de suprafata si detoxifierea pielii.

„Atunci cand celulele pielii nu sunt suficient de hidratate, aspectul exterior va avea de suferit, facandu-ne sa aratam mai in varsta decat suntem in realitate. Cand cantitatea de apa care ajunge la piele e insuficienta, aceasta se deshidrateaza si se descuameaza, nemaiputand indeplini functia de principala bariera contra mediului extern. Pielea deshidratata este terna, cu riduri si pori evidenti, toate acestea asociate cu o neplacuta senzatie de mancarime. Asadar, un aport suficient de apa este extrem de important atat pentru o buna functionare a organismului, dar si din punct de vedere estetic”, este de parere dr. Ana Maria Vlad.

Cata apa trebuie sa consumam zilnic

Cu toate ca importanta apei pentru functionarea intregului organism si desfasurarea unor procese vitale este foarte bine cunoscuta, nu s-a ajuns inca la un consens si nu exista o formula clara care sa stabileasca volumul de apa necesar zilnic.

„Desi exista numeroase discutii privind influenta apei asupra pielii, studiile stiintifice bine conduse in aceasta directie lipsesc, informatii pe care le avem provenind in principal din experienta personala a medicilor si pacientilor. Spre exemplu, un studiu a constatat ca la 30 min de la consumarea unui pahar cu apa circulatia la nivelul pielii s-a intensificat, ceea ce inseamna mai mult aport nutritiv si o mai buna eliminare a toxinelor acumulate la nivelul pielii. Sa nu uitam nici ca apa este cea mai simpla si mai naturala metoda de detoxifiere”, spune doamna medicul dermatolog.

Nu este o idee buna sa bem mai mult de un pahar o data deoarece corpul nu poate absorbi mai multa apa pe ora. Daca va fi depasita aceasta cantitate, lichidele in exces vor fi eliminate prin urinare inainte de a aduce beneficii  intregului organism si implicit pielii.

Beneficiile apei pentru piele

Un aport nutritiv mai bun inseamna un proces de reparare si de reinnoire mai eficient al pielii, care poate avea ca rezultat un aspect mai tanar, mai tonic si mai elastic al tenului.

„Acest lucru nu inseamna ca apa inverseaza procesul de imbatranire, ci ca ajuta la mentinerea tonusului sau la camuflarea intr-un mod natural a imbatranirii normale cutanate. Explicatia este ca atunci cand pielea este hidratata ea pare mai plina, iar semnele imbatranirii sunt reduse la minimum, insa in realitate, examinand pielea la microscop, vom observa ca ridurile se afla inca acolo si nimic nu s-a schimbat definitiv. Cu alte cuvinte, o pielea hidratata face ca ridurile sa fie mai putin vizibile”, explica doamna doctor dermatolog.

Unii pacienti relateaza chiar imbunatatirea acneei dupa corectarea deshidratarii, posibil prin echilibrarea filmului hidro-lipidic de suprafata al pielii. In cazul in care pielea este acoperita cu prea mult sebum in raport cu apa, acest lucru poate duce la infundarea porilor si aparitia cosurilor sau a punctelor negre.

Ce tipuri de lichide trebuie sa consumam

Nu conteaza felul apei pe care o consumam (plata sau de la robinet), ci cantitatea de 1-2 litri consumati pe parcursul unei zile (aici intra si apa din fructe, legume, supe, ciorbe, cafea, ceaiuri etc.). Exista voci care afirma ca apa din alimente e mai bine utilizata de organism decat apa simpla. De asemenea e bine sa nu asteptam senzatia de sete pentru a bea un pahar de apa, aceasta senzatie fiind e deja un semnal de alarma al organismului.

Pe langa hidratarea interna e important sa asiguram o hidratare externa, pe baza de creme. Daca aportul de apa asigura o hidratare interna, cremele hidratante aplicate pe piele (in mod special in primele 2-3 minute dupa spalarea fetei) asigura o hidratare externa, absolut necesara pielii, in masura in care straturile externe ale tegumentului, cele mai expuse agresiunilor, nu beneficiaza de vase de sange care sa le asigure hidratarea.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: