Diabetul zaharat de tip 1, o afecțiune care apare tot mai des în rândurile copiilor, prezintă simptome greu de depistat până în fază avansată, atunci când deja viața pacientului este pusă în pericol
Georgiana Ioniță
În cele mai multe situații, cauza diabetului la copiii este una genetică, astfel că nu poate fi prevenit, însă, poate fi tratat cu succes, dacă se respectă întocmai sfaturile medicului.
Diabetul este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni ale secolului, cu o creștere alarmantă la nivel mondial. În ultimii 10 ani, numărul cazurilor de diabet juvenil s-a dublat și a început să se declanșeze la vârste tot mai fragede, existând chiar și pacienți cu vârsta de până într-un an. Organismul bolnavului de diabet nu poate utiliza zaharul (glucidele) din alimente, din cauza secretiei de insulina, fie inexistenta, fie prea ridicata.
3.500 de copii cu diabet în România
În România, peste 3.500 de copii sunt diagnosticați cu diabet. Copii pentru care copilăria se întâmplă printre înțepături de ac, mâncare cântărită, stări constatate de rău și o lupta contracronometru cu propriul organism. Destine marcate de aproximativ 3.600 de înțepături pe an, doar pentru controlul glicemiei, și de peste alte 1.800 de înțepături anuale pentru administrarea insulinei. Adică un total de aproape 5.400 de înțepături în fiecare an, pentru fiecare copil.
Viața lor ar fi un pic mai ușoară, dacă ar putea avea acces la tehnologii care monitorizează glicemia și administrează insulina. Un senzor de glicemie care arată valorile din 5 în 5 minute și pompa de insulină.
„Diabetul nu e o joacă!”
Pentru acești copii, mai multe asociații din România s-au unit în „Coaliția pentru Diabet Juvenil” și au lansat campania „Diabetul nu este o joacă”, care își propune conștientizarea principalelor simptome ale diabetului de tip 1 pentru a se depista în stadiu incipient afecțiunea, precum și a simptomelor pentru evitarea stărilor comatoase în care copiii pot ajunge. Proiectul este o premieră în România, fiind prima campanie în domeniul sănătății pentru copiii cu diabet de tip 1, în care protagoniști sunt chiar copiii cu diabet.
Prin această voce comună reprezentativă pentru diabetul juvenil, coaliția încearcă să obțină:
Introducerea în Programul Național de Diabet Zaharat a decontării senzorilor de monitorizare continuă a glicemiilor pentru copiii cu diabet zaharat cu vârstă până la 18 ani, cu posibilitatea de extindere a decontării și la ținerii cu diabet de tip 1, peste 18 ani.
De ce au nevoie acești micuți
Obținerea decontării a 4 teste de glicemie pe zi și pentru tinerii cu diabet zaharat cu vârste peste 18 ani. În momentul de față, copiii primesc 4 teste de glicemie/zi, iar tinerii cu vârstă peste 18 ani sunt într-o situație critică, aceștia beneficiind de 1 bandeletă/zi pentru determinarea glicemiei, fiind tratați din momentul în care ajung la majorat exact la fel ca pacienții adulți.
Accelerarea procesului de prezență în spațiul public a informărilor legate strict de această boală cronică: simptome, tratament, pericole, dar și a mediatizării nevoilor stringente ale copiilor cu diabet zaharat insulino-dependent.
Pornind de la experiență existentă, în unele centre se impune crearea unor centre zonale care să monitorizeze constant copiii cu diabet „echipați” deja cu senzori sau senzori și pompe.
O altă problemă dureroasă este lipsă medicilor pediatri diabetologi, motiv pentru care coaliția pentru Diabet Pediatric solicita înființarea acestei subspecialității medicale.
Tipul juvenil
Diabetul zaharat de tip 1 (cunoscut și sub denumirea de diabet insulino-dependent sau diabet cu debut juvenil) se caracterizează prin faptul că peste 90% din celulele pancreatice care produc insulină sunt distruse definitiv. Astfel că, pancreasul nu mai reușește să producă hormonul, iar drept urmare, producția pancreatică de insulină este redusă sau absentă.
Diabetul de tip 1 este specific copiilor și tinerilor, debutând, în majoritatea cazurilor, până la vârsta de 30 de ani. Cauza diabetului juvenil nu a fost încă elucidată, moștenirea genetică fiind în cele mai multe cazuri la baza acestei boli. Însă, și alți factori, precum stresul, alimentația nesănătoasă și expunerea la poluanți, au un impact în declanșarea diabetului.
Mărturia unui copil fără copilărie
Vlad Ioniță, unul dintre 3.500 de copiii ai României diagnosticații cu diabet, a scris o scrisoare, în care își spune povestea luptei pe care o duce, în fiecare zi, împotriva propriului organism.
„Mă numesc Vlad. Am 15 ani. La 11 ani, viața de copil fără griji s-a schimbat radical odată ce la camera de gardă a Spitalului Grigore Alexandrescu mama primea vestea că am diabet. Ajunsesem acolo cu glicemia 650, aproape de comă, chinuit de toxicitatea zahărului din sânge, care îmi dădea stări de greață teribile și de o somnolență căreia nu îi găsisem până atunci nicio justificare. Intuiția mamei că intram în comă se adeverise, când medicul de gardă a chemat ambulanța pentru transferul care urma să fie transferul vieții mele… la Spitalul Marie Curie.
Acolo am început să înțeleg ce este diabetul. La Marie Curie am aflat că dacă vreau să trăiesc, totuși, trebuie să fac niște lucruri. Să mă înțep de multe ori pe zi, să fiu tot timpul în gardă să nu scadă sau crească peste măsură glicemia”, scrie Vlad Ioniță.
Pentru el, viața de zi cu zi înseamnă o bătălie care trebuie câștigată.
Din clipa în care a aflat că suferă de această afecțiune, pentru Vlad, fiecare zi a început să fie o cursă contracronometru, alergând după o glicemie care făcea ce voia ea. Tânărul mărturisește că i-a fost extrem de greu să se obișnuiască și să accepte boala, mai ales în primul an, dar a învățat să trăiască și să lupte cu boala, și chiar să o învingă, în fiecare zi.
Cum se „simte” o criză de hipoglicemie
„Simt că leșin, că mă prăbușesc, vin transpirațiile reci, vederea aproape opacă și simt că mă duc. Au fost momente în somn când poate nu m-aș fi trezit. A făcut-o mama. Mai rău este când starea de leșin te apucă la școală. Nu e ca și cum dacă mănânci ceva dulce și în 5 minute îți revii. (…) Nu, îmi ia cel puțin jumătate de oră să mă stabilizez și să continui. Sunt insulino-dependent, asta înseamnă că pancreasul meu nu mai secretă insulină. Iar fără insulină în corp, zahărul nu ajunge la celule să le hrănească, rămâne în sânge, și te poate omorî”, a povestit adolescentul.
